Luni începe Masleniţa: Obiceiuri şi credinţe populare

Luni începe Masleniţa: Obiceiuri şi credinţe populare

-
//
09.02.2018

Luni, pe 12 februarie, începe Masleniţa. Vă vom povesti despre tradiţiile acestei sărbători ruseşti pe care trebuie să le ştiţi. Aşadar, Masleniţa (Lăsatul Secului) este sărbătoarea de luarea de rămas bun de la iarnă şi durează o săptămână. Ea începe întotdeauna cu 8 săptămâni înainte de Paşte, care în fiecare an cade la date diferite.

Luni începe Masleniţa: Obiceiuri şi credinţe populare

Fiecare zi a sărbătorii Masleniţa are numele său simbolic, care vine din adâncul veacurilor.

Luni – întâlnirea. În această zi începe sărbătoarea. A venit timpul să se facă clătite. Dacă este posibil, prima clătită trebuie să fie dată unui cerşetor. În acest fel sunt pomenite rudele moarte. De asemenea, seara ne dăm cu sania de pe derdeluş. Se crede că cel care va ajunge cel mai departe va avea mult belşug în familie. De asemenea, fiecare poate face o păpuşă care înfăţişează Masleniţa. Ea poate fi făcută din nuiele, iar îmbrăcămintea poate fi cusută din bucăţi de material de diferite culori.

Marţi – distracţia. Înainte, în această zi tinerii mergeau în vizită la clătite. Acum această tradiţiei nu mai este la modă. În schimb se fac clătite. Cu cât clătitele sunt mai subţiri, cu atât sunt mai gustoase. Unul din secretele pregătirii clătitelor este acela că ele trebuie să fie făcute într-o tigaie din fontă. Ea se încălzeşte destul de încet şi de obicei prima clătită nu iese bine. Însă, după aceea, clătitele sunt aurii, transparente şi seamănă cu dantelele. Se crede că dacă clătitele ies rău, trebuie să ne aşteptăm la necazuri şi greutăţi, iar dacă ies bine atunci în familie va fi bunăstare şi belşug. Cu cât se vor coace mai multe clătite în săptămâna Masleniţa, cu atât va fi mai mare belşugul în familie.

Miercuri – delicioasa. În această zi se obişnuieşte să se gătească acasă o masă copioasă. Cea mai mare atenţie trebuie să fie acordată umpluturilor. Se consideră că trebuie să alegeţi umpluturi dulci dacă în acest an doriţi să aveţi o viaţă dulce sau să menţineţi relaţii bune cu logodnicul sau logodnica. Iar celor care doresc să aibă copii în acest an li se recomandă să mănânce clătite cu icre roşii. Clătitele cu smântână vor da o sănătate excelentă.

Joi – ospăţul. Această zi este Masleniţa mare, este tocmai timpul potrivit pentru a te plimba cu sania trasă de cai, în sunetele clopoţeilor pe drumul înzăpezit. În lipsa unei sănii cu cai, vă puteţi da cu săniuţa de pe deal.

Vineri – serile soacrei. Dacă sunteţi căsătorit duceţi-vă la mama soţiei la clătite. De asemenea, e timpul să scoateţi păpuşa Masleniţa în curte şi bineînţeles să vă veseliţi şi să mâncaţi clătite.

Sâmbătă – serile cumnatei. În această zi mergem la rude şi evident nu cu mâinile goale.

Duminică – ziua iertării. Toţi oamenii îşi cer iertare reciproc pentru ofensele aduse din timpul anului, se împacă şi se sărută. În acest fel, ei se eliberează de păcate înaintea Postului Mare. În final, toţi ies afară pentru a-şi lua rămas bun de la Masleniţa. În piaţă este arsă păpuşa Masleniţa, care simbolizează iarnă. Aşa, oamenii din Rusia îşi iau rămas bun de la iarnă până la anul viitor.

Prin tradiţie, în săptămâna cât durează Masleniţa, oamenii trebuie să petreacă şi să se distreze şi să mănânce bucate gustoase. Dacă în timpul acestei săptămâni omul nu se va distra, atunci el va fi trist tot anul.

Sursa: sputnik.md