Produse din carne alterată, vândute prin piețele din Chișinău și prin sate

Produse din carne alterată, vândute prin piețele din Chișinău și prin sate

-
//
07.12.2017

În prag de sărbătorile de iarnă, atunci când moldovenii obișnuiesc să-și umple mesele, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că a fost anihilată activitatea unei grupări infracționale, care scotea pe piețele din Chișinău și în magazinele din zonele rurale produse, în special - mezeluri, din carne alterată.

Produse din carne alterată, vândute prin piețele din Chișinău și prin sate

În concret, o cauză penală a fost pornită în luna mai 2017 pentru diminuarea și neachitarea impozitelor în proporții deosebit de mari, în cadrul căreia ulterior au fost identificate trei persoane cu vârste cuprinse între 30-54 de ani - agenți economici.

Aceștia gestionau două întreprinderi specializate în comercializarea mezelurilor pe piețele din Chișinău și magazinele din sate pe care le produceau fie din carne cumpărată de la producători autohtoni, fie de la cei de peste graniță.

Doar că marfa transportată în țară era introdusă prin regiunea transnistreană prin ocolirea punctelor vamale, nefiind achitate taxele necesare. Mai mult, aceasta era alterată.

În cadrul perchezițiilor demarate, au fost ridicate mezeluri expirate, înscrisuri de ciornă, unde erau menționate salariile neoficiale ale angajaților, dar și mijloace bănești în sumă de peste 7 milioane de lei.

Măsurile de investigație continuă întru identificarea tuturor celor implicați. Acum, Serviciul Fiscal urmează să calculeze taxele și impozitele care nu au fost achitate bugetului de stat, pentru a fi stabilit prejudiciul exact cauzat bugetului de stat. 

Operațiunea a fost demarată de Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu Secția Coordonarea Activității de Urmărire Penală a DP Chișinău și Centrul de medicină preventivă.

Sursa: realitatea.md