Explozia din Fălești: Fetița de patru ani a fost găsită moartă sub dărâmături

Explozia din Fălești: Fetița de patru ani a fost găsită moartă sub dărâmături

-
//
04.09.2017

O deflagrație puternică s-a produs duminică dimineața, 3 septembrie, într-o gospodărie din în satul Hrubna Nouă, raionul Fălești.  O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar o fetiță de patru ani a dispărut, se presupune că s-ar afla sub dărâmături.

Explozia din Fălești: Fetița de patru ani a fost găsită moartă sub dărâmături

UPDATE 11:55: La ora 11:38 minute, copilul de patru ani a fost găsit mort, cu traumatisme în regiunea capului. Echipele de salvare au găsit fetița sub dărâmături, în exteriorul casei. Potrivit informațiilor operative, copilul se juca afară, în apropiere de locuință, iar în momentul exploziei, dărâmăturile l-au acoperit și rănit. Lucrările de căutare a minorului au durat aproape trei ore. Bunica copilului, este internată la spital, în stare gravă, pentru îngrijiri medicale.

La fața locului a intervenit două echipe de salvatori, care au stabilit că interiorul unei case a fost deteriorat în urma unei explozii.

Explozia din Fălești: Fetița de patru ani a fost găsită moartă sub dărâmături

Pentru lucrările de căutare a copilului, în teren au mai intervenit încă 10 salvatori din cadrul Detașamentului căutare-salvare numărul 2 Bălți.

După ultimele informații, se presupune, că deflagrația s-ar fi produs de la o butelie de propan-butan, fără să fi fost înregistrat incendiu. Cazul este cercetat de către organele de drept, iar salvatorii vor fi în teren, pentru lucrări de căutare și pentru monitorizare.

Sursa: TV8.md