Prima beneficiară de fertilizare in vitro care va fi MAMĂ, după 15 ani de încercări

Prima beneficiară de fertilizare in vitro care va fi MAMĂ, după 15 ani de încercări

-
//
18.07.2017

După 15 ani de tratamente și o mulțime de dezamăgiri, o pacientă în vârstă de 36 de ani a aflat astăzi vestea că, în sfârșit, va fi mămică. Femeia face parte din cele 67 de cupluri care au depus dosarul în speranţa că vor fi selectate pentru a beneficia de o procedură de fertilizare in vitro gratuită.

Prima beneficiară de fertilizare in vitro care va fi MAMĂ, după 15 ani de încercări

”Foarte demult ne-am dorit un copil, 15 ani ne-am tratat, am făcut investigaţii, dar toate au fost nereuşite. Nici nu vă pot reda, simt nişte emoţii... extraordinar de fericită. Astăzi am aflat rezultatiul la ora 9.30. Mi-au spus ca e posibil să avem și doi copii, dar unul precis. Acum am foarte mari emoţii”, a declarat femeia.

Până în prezent, 67 de cupluri au depus dosarele pentru a beneficia de o procedură de fertilizare in vitro. 30 de dosare deja au fost evaluate medical, iar 20 de femei deja au început tratamentul.

”Pacientele care vin sunt deja controlate şi cu tot pachetul de investigaţii medicale. Este deja o selecţie care e binevintă. Pacientele nu au procese inflamatorii cronice. Noi am stabilit nişte condiţii mai dure, precum pacienta să fie de până la 30 de ani, dacă au peste 40 de ani rezutate sunt mai reduse. Erau şi doleanțe ca toțusi sa fie paciente care nu au nici un copil, iar a treia, ca pacientii sa aiba o spermogramă acceptabilă, să nu aibă azospermie unde e problematică reproducerea”, a declarat directorul medical al Clinicii Repromed, Veaceslav Moșin.

Prima beneficiară de fertilizare in vitro care va fi MAMĂ, după 15 ani de încercări

Dintre cele 67 de dosare depuse, două au fost refuzate pentru că pacienții nu corespund criteriilor medicale sau suferă de unele boli care necesită tratament. Cu toate acestea, în 2017 peste o sută de cupluri se vor bucura de această oportunitate.

”Din cei trei prestatori, doi deja au inceput procedurile. Este vorba de compesarea costului procedurii şi nu de costul medicamentului, dar este responsabilitatea spitalului este să se asigure că medicamentele sunt autorizate in ţară”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Prima beneficiară de fertilizare in vitro care va fi MAMĂ, după 15 ani de încercări

O procedură de fertilizare in vitro costă 31 729 de lei. Până acum, de aceste serviciile medicale beneficiau doar pacienții cu un venit lunar al familiei mai mic de 50 la sută, comparativ cu salariul mediu pe economie. Legea a fost modificată, iar acum Compania Națională de Asigurări în Medicină alocă bani pentru trei clinici private care prestează astfel de servicii.

Această sumă nu include costurile pentru medicamentele administrate de paciente, care se ridică la circa 25 de mii de lei.

În țară sunt aproximativ 140 de mii de cupluri infertile, de vârstă reproductivă. Dintre acestea, 3000 necesită tratament de fertilizare in vitro.

Sursa: Mamaplus.MD