Tot mai mulţi asistenţi parentali renunţă la această profesie nobilă din cauza veniturilor mici. În municipiul Chișinău activează doar 36 de asistenți parentali. Numărul lor aproape că s-a înjumătățit, în ultimii șapte ani. În aceste condiţii, copiii rămaşi orfani nu pot decât să spere că, odată, vor avea şi ei o familie, în care să se simtă îngrijiţi şi iubiţi.
Mulţi asistenţi parentali renunţă la activitate, deoarece pleacă peste hotare sau îşi găsesc un job mai bine plătit.
"La moment, noi avem aprobați de către Consiliul Municipal 50 de unități. Dar, nu pot toate activa, pentru că oamenii din Chișinău și din suburbii își pot găsi ușor alte posturi de muncă. În comparație, în țară, direcțiile din raioane pot selecta asistenți parentali, pentru că oamenilor le este mai greu să-și găsească alte posturi de muncă", a comunicat șefa Direcției Asistenți Parentali, Olga Zaharia.
Totuși, există oameni care se dedică de ani de zile acestei activităţi nobile. Din 2006 până acum, Elena Răilean a crescut 11 copii. Recent, ea a devenit mamă pentru alţi doi gemeni, în vârstă de doi anişori.
Pentru îngrijirea celor doi copii, femeia primește lunar puțin peste o mie de lei. Deşi suma este destul de mică, ea nu se plânge.
"Mai ținem legătura cu copiii pe care i-am avut în grijă. Noi, toată familia, suntem mândri că ei sunt deja mari, învață și au merite mari. Suntem bucuroși că nu am muncit în zadar până acum. Dar a crește un copil nu e nici greu, dar nici ușor", a spus asistenta parentală, Elena Răilean.
În comuna Cruzești, municipiul Chişinău, nu există niciun asistent parental. Specialiștii de la organizația Copil, Comunitate, Familie, în parteneriat cu Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului, au organizat acolo o masă rotundă cu factorii de decizie din localitate, cu scopul de a găsi soluţii pentru această problemă.
"Noi nu avem un specialist responsabil pe domeniul protecției copiului. Iar, astăzi foarte mulți copii sunt abandonați, foarte mulți părinți pleacă peste hotare și aici rămân copiii. De aceea, acest serviciu este foarte necesar pentru autoritățile locale", a spus primarul comunei Cruzești, Violeta Crudu.
Salariile asistenților parentali variază între 1.900 de lei și 2.400 de lei, iar o persoană poate lua în grijă cel mult trei copii. Excepții se fac în cazul fraților care nu pot fi despărţiţi.
Sursa: Publika.md