Pacientul care are nevoie de o consultație la un specialist din cadrul Institutului Oncologic trebuie să achite la casă o taxă de 90 de lei. Fără acest bon, accesul în spital nu este permis. Prevederea se referă la pacienții care nu au fost diagnosticați oncologic, nu au îndreptare de la medic sau nu dețin poliță medicală. Recent, administrația Institutului Oncologic a pus în aplicare un nou regulament de acces în spital.
Măsura a fost luată după ce s-a intensificat fluxul pacienților neprogramați.
”Ne-am trezit într-o bună zi cu coridoarele pline de pacienți din stradă, care nu au îndreptare în Institutul Oncologic, nu sunt programați la consultația unui medic oncolog, dar vin pentru că le-a recomandat cineva medicul X sau Y. Asta ne creează multe probleme. Medicii nu au timp să viziteze pacienții internați, atenția față de ei este mai puțină”, a declarat Aliona Grecu, vicedirectorul pe segmentul de nursing a Institutului Oncologic.
Prin urmare, pacienții internați în blocul chirurgical al spitalui pot fi vizitați zilnic în intervalul orelor 17.00 – 19.00.
Excepție de la acest orar fac doar pacienții grav bolnavi, țintuiți pat, care sunt vizitați de către rudele venite din localitățile îndepărtate ale țării. În aceste cazuri, persona de gardă de la turnichet va consulta lista pacienților respectivi și va permite rudelor să-i viziteze în salon. În rest, pentru pacienții care nu figurează în această listă, dar se află în staționar și pot să se deplaseze în holul instituției medicale, persoana de serviciu va telefona în secția unde sunt internați și-i va ruga să coboare jos.
”Vizitatorii care vin de dimineață până seară la pacienții din staționar trebuie să înțeleagă că pacientul oncologic este cu imunitatea scăzută și atunci când noi, fiecare, din mediul ambiant în care ne aflăm, aducem agentul patogen de diferite medii, pacientului care este slăbit, îi facem doar probleme și mai mari”, a explicat Aliona Grecu.
Menționăm că, accesul în spital este liber pentru pacienții care au îndreptare la specialist. Aceștia trebuie doar să prezinte formularul emis de medic la intrarea în instituția medicală.
Institulul Oncologic este unicul spital public din țară specializat în prevenirea, depistarea și tratamentul cancerului. În prezent aici sunt internați peste 700 de pacienți.
Sursa: Mamaplus.MD