Nașterea unui copil este o fericire enormă. Însă fiecare părinte se confruntă cu aceeași problemă - ce nume să-i dea bebelușului? Asta pentru că se spune, că numele persoanei poate influența soarta și caracterul acestuia. De aceea, problema respectivă trebuie abordată cu responsabilitate maximă. Așa dar, titlul articolului ”Cum alegem corect numele copilului.
De-a lungul vieții nu există niciun cuvânt, pe care omul l-ar auzi mai des decât propriul nume. Numele influențează deținătorul acestuia, dar și persoanele, care îl înconjoară.
Unele nume sună dur (de exemplu Anatol, Dumitru, Ecaterina, Janna), altele mai moale (Natalia, Svetlana, Alexei, Sergiu). Sunt și nume neutre, precum Artiom, Roman, Anna, Olga. Numele copilului trebuie ales astfel, încât să fie pronunțat ușor, bine, dar și să se asocieze cu patronimicul, care de regulă influențează viața omului odată ce devine matur.
Dacă veți alege o combinație reușită dintre nume și patronimic, adresarea față de copilul dvs. va fi similară unei melodii. Iar dacă, numele și patronimicul vor conține multe consoane, în special la legătura dintre cuvinte, atunci pronunțarea va fi dificilă, numele fiind denaturat.
Combinația de sunete însă nu este suficientă. Atunci când aleg numele, părinții deseori admit o greșeală – ei nu se gândesc la felul în care numele și patronimicul influențează soarta și caracterul copilului, înclinațiile și aptitudinile sale. Este necesar să studiezi interpretarea numelui, luând în calcul patronimicul.
Anotimpul, când s-a născut copilul dvs, la fel are o importanță în alegerea numelui. Copiilor născuți iarna, se recomandă să li se dea nume melodioase, pentru a diminua caracterul dur. Copii născuți primăvara au un caracter mai flexibil, de aceea se poate da un nume dur. Acest lucru le va adăuga încredere în propriile forțe și va corecta un pic caracterul. Bebelușii născuți vara sunt activi, curajoși, mândri și insistenți. Cei născuți toamna, de regulă sunt realiști, neîncrezători, au o minte lucidă, caracter calm, se gândesc la ziua de mâine și sunt grijulii.
Mai jos sunt aduse câteva exemple de nume, care se potrivesc copiilor în funcție de luna în care s-au născut.
- Ianuarie: Vasile, Victor, Vladimir, Grigore, Eugen, Ignat, Ilie, Petru, Anastasia, Asia, Irina, Lilia, Liubovi, Liudmila, Natalia.
- Februarie: Alexandru, Arcadie, Valentin, Vitalie, Georghe, Ion, Maxim, Alisa, Ana, Asia, Vera, Janna, Irina, Milena, Natalia, Rita, Svetlana, Emma .
- Martie: Bogdan, Grigore, Pavel, Petru, Taras, Filip, Fiodor, Antonina, Ruslana, Rostislava, Serafima, Stanislava, Stela, Sofia.
- Aprilie: Kiril, Constantin, Mark, Alexandra, Daria, Carina, Lidia, Maria, Sabina
- Mai: Anatolie, Gherman, David, Kiril, Macar, Alana, Alexandra, Irina, Faina, Iulia.
- Iunie: Valeriu, Dumitru, Igor, Constantin, Roman, Elena, Maria, Serafima, Simona, Stanislava, Tamara.
- Iulie: Anatolie, Veaceslav, Gheorge, Macar, Nikita, Alexandra, Ala, Antonina, Valeria, Daria, Elizaveta, Kaleria, Ludmila, Sofia.
- August: Alexandru, Gleb, Zahar, Nicolae, Ana, Anfisa, Maria, Margarita, Tamara, Tatiana, Iulia.
- Septembrie: Anatolie, Ghenadie, Denis, Zahar, Ion, Miron, Pavel, Roman, Ana, Ariadna, Vera, Elizaveta, Liubovi, Ludmila, Nadejda, Sofia.
- Octombrie: Alexandr, Vladimir, Vladislav, Gherman, Grigore, Kiril, Mark, Mihail, Nikita, Oleg, Sergiu, Filip. Alexandra, Vasilisa, Zlata, Olga, Sofia.
- Noiembrie: Artiom, Bogdan, Valerii, Valentin, Victor, Grigore, Constantin, Maxim, Mark, Mihail, Vera, Elena, Elizaveta, Efrosinia, Irina, Maria, Natalia.
- Decembrie: Alexei, Andrei, Artiom, Mihail, Sergiu, Vera, Irina, Natalia, Polina.
Desigur, această listă cu nume este departe de a fi completă.
În cazul în care numele și ziua de naștere nu se vor potrivi, atunci influența numelui asupra soartei copilului va fi minimal. Există opinii, că numele începe să influențeze soarta și caracterul persoanei începând de la 5 ani și până la sfârșitul vieții. Și dacă soarta parțial depinde de nume, atunci ar fi bine să le dăm copiilor nume corecte.
Cum totuși să alegem corect numele copilului? Acest lucru ar trebui să-l facă părinții desinestătător, fără a implica în acest proces prietenii sau rudele. Asta pentru că veți fi și mai confuzi în găsirea n numelui potrivit. Iar în cele mai multe cazuri, numele propuse de altcineva nu sunt pe placul părinților. Inițial, determinați-vă care nume nu trebuie examinate dintr-un motiv sau altul (de exemplu, numele oamenilor, care vă provoacă amintiri și emoții neplăcute). După care alcătuiți o listă mică de nume, care vă plac, iar acesta va fi punctul de plecare. Acum este la modă să le dai copiilor nume neobișnuite. Înainte, de a oferi un nume copilui, aflați însemnătatea lui, pronunțați-l împreună cu prenumele și patronimicul pentru a înțelege dacă numele este melodios sau nu.
Uneori, când copilul este botezat, preotul propune ca bebelușul să fie botezat cu un alt nume, pentru că cel pus de dumneavoastră nu se regăsește în cartea bisericească. Să nu vă sperie acest lucru. Înainte, copiilor li se punea două nume. Acel nume, cu care era încreștinat pruncul rămânea în taină de oamenii străini, iar cel de-al doilea nume era folosit în viața cotidiană. Nu se recomandă însă să puneți nume copilului în cinstea unui eveniment sau zile – adică un nume neexistent. Aceste nume poate doar îngreuna viața copilului în viitor.
Fiți atent, atunci când puneți nume copilului în cinstea rudelor apropiate, chiar dacă este vorba de bunici. Copilul poate repeta soarta și caracterul acelei persoane, iar răul după cum știm, se moștenește mai ușor. De asemenea, nu se recomandă să puneți un nume copiluli în memoria rudelor decedate, în special celor care au murit tragic. Nu se recomandă să dați copiilor dvs. nume de eroi de filme, seriale, oameni celebri și activiști, mai ales dacă coincide prenumele și patronimicul. Puteți pune un nume copilului potrivit legilor creștinești – adică numele unui Sfânt născut în această zi. Dacă nu vă place numele acestei zile, luați numele Sfântului, născut în una din zilele următoare, însă nicidecum anterioare.
Desigur, ce nume îi dați copilului - decideți dvs. Însă rețineți, numele are o importanță deosebită. Fie ca copilul dvs. să poarte un nume, care să-i aducă fericire în viață.