Încă patru cazuri de gripă sezonieră

Încă patru cazuri de gripă sezonieră

-
//
06.12.2016

Încă patru cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate în Moldova. Potrivit datelor Centrului Naţional de Sănătate Publică, până acum şase moldoveni au fost spitalizaţi, fiind infectaţi cu virusul gripal.

Încă patru cazuri de gripă sezonieră

Cinci cazuri au fost înregistrate în Capitală, iar unul în oraşul Comrat. Trei dintre bolnavi sunt adulţi, iar ceilalţi trei - copii, printre care şi o fetiţă de doar doi ani. Boala nu a provocat complicaţii, iar pacienţii şi-au revenit deja.

Pentru a evita infectarea cu virusul gripal, medicii recomandă consumul de alimente bogate în calorii, proteine şi vitamine, băuturile calde din plante naturale, evitarea locurilor aglomerate, spălarea frecventă şi dezinfectarea mâinilor.

De asemenea, în cazul îmbolnăvirii, tratamentul trebuie aplicat imediat ce apar primele simptome: febră înaltă, cefalee, dureri musculare, dureri în gât, nas înfundat, răguşeală, tusă, cefalee.

Tratamentul trebuie administrat doar la recomandarea medicilor, pentru a evita complicaţiile infecţiei gripale cum ar fi: pneumoniile, miocardita, insuficienţa renală, agravarea bolilor cardiovasculare, renale şi pulmonare.

Medicii avertizează că, în unele cazuri, gripa evoluează fără simptome. Totuşi, anumite stări ale organismului, sugerează prezenţa bolii. Este vorba despre lipsa poftei de mâncare, somnolenţa, respiraţia dificilă, gemete în somn.

Sursa: publika.md