În copiii noștri, încercăm să creștem binele, imprimând educației lor o semnificație deosebită, pentru că tindem să facem viitorul mai bun cu mâinile lor. Iată de ce este atât de important să îi educăm la timp copilului o atitudine respectuoasă față de mediul înconjurător, casa maternă și fiecare obiect aflat în aceasta.
Presupunem că orice părinte s-a ciocnit, şi nu o singură dată, cu sarcina dificilă de implicare a copiilor în procesul zilnic de curățenie. Unii dintre noi, probabil, găsesc intuitiv o cale, dar pentru alții este o adevărată realizare să forțeze copilul să facă curat în propria cameră, ca să nu mai vorbim de salon sau bucătărie.
Acest articol vine să vă ajute să învățați copilul să aibă grijă de propria cameră, iar pe viitor să considere necesitatea curățeniei ca ceva inerent.
Jocul de-a curățenia
În orice activități, chiar și cele de rutină, cum este curățenia, dispoziția cu care le abordați are o importanță deosebită. Nu trebuie să arătați copiilor că acest proces nu vă place, pentru că ei iau exemplu, în primul rând, de la părinții lor.
Încercați să faceți curățenie cu zâmbetul pe buze, puneți muzica preferată și împărțiți copiilor „instrumente” viu colorate. De exemplu, perii, mănuși și șorțuri de culori aprinse, diferite cârpe pentru ștersul prafului etc. Propuneți-i să își testeze îndemânarea, aruncând de la distanță jucăriile moi în coș sau cutii, iar hârtiile netrebuincioase – în găleata de gunoi.
Încurajăm curățenia
Pentru mulți copii, la fel ca pentru părinții lor, curățenia se identifică cu plictiseala, rutina și alte activități puțin interesante. Însă copilul se implică și se pasionează ușor, mai ales dacă știe că eforturile lui vor fi răsplătite pe măsură.
Înţelegeţi-vă cu micuţii că veţi petrece timpul liber împreună în funcţie de nivelul curăţeniei. De exemplu, în cazul în care curăţenia nu este perfectă, micuţul va primi un desert, însă plimbatul prin parc va fi amânat. Şi din contra, dacă procesul de curăţenie va avea rezultate foarte bune, va primi o plimbare cu rolele şi îngheţată.
Cu timpul, copii vor tinde subconştient spre rezultate mai bune, iar procesul de curăţenie va deveni sinonim cu distracţia şi buna veselie.
Jucăriile: pe locuri, start!
Unui copil mic îi puteţi povesti că jucăriile lui (păpuşi, ursuleţi şi maşinuţe) nu vor adormi, dacă nu vor ajunge la timp în căsuţele (pătuţurile) lor, în coşurile de jucării sau în sertare. Pin urmare, fiind îngrijoraţi de soarta jucăriilor preferate, micuţii se vor strădui să le pună la locurile lor. Cu timpul, această obligaţie se va transforma în obicei, care, după cum se ştie, nu se uită atât de uşor.
Spiritul competiției
În familiile cu doi şi mai mulţi copii apar permanent probleme legate de curăţenie şi ordine, forţând părinţii să inventeze noi şi noi metode de a atrage copiii în activităţile casnice. Propuneţi copiilor să înceapă curăţenia imediat, promiţând celui mai harnic o ieşire la film, deserturile preferate, mai multe poveşti înainte de somn etc.
Exemplul propriu
Una dintre cele mai eficiente metode pentru a obişnui copilul cu ordinea şi curăţenia este exemplul personal al părinţilor. Pe lângă zâmbetul pe care trebuie să îl arboraţi atunci când faceţi curăţenie în casă (destul de dificil, mai ales după sfârşitul zilei de muncă), este foarte important să fiţi consecvenţi.
Nu vă apucaţi de mai multe treburi odată, veţi dezorienta copilul şi veţi obosi amândoi foarte repede. Începeţi cu ştersul prafului, puneţi lucrurile la locurile lor şi terminaţi cu spălatul podelelor.
Urmărindu-vă, inspiraţi, entuziasmaţi şi bine dispuşi, copilul va înţelege că procesul de curăţenie nu este deloc plictisitor şi dezolant şi, cel mai probabil, vă va ajuta cu mare bucurie.
Calendarul curățeniei
Aţi putea întocmi, împreună cu copiii, un calendar-grafic de executare a activităţilor prin casă şi în camera copiilor. Împărţiţi o foaie de hârtie în coloane şi rânduri, indicând zilele săptămânii şi sarcinile de realizat, de exemplu: aranjatul patului, strânsul jucăriilor, ştersul prafului, măturatul pardoselii, udatul florilor.
Sarcinile executate de copil vor fi marcate cu plus, iar căsuţele libere îl vor ruşina cu siguranţă, forţându-l să realizeze sarcinile.