Pe 22 martie a avut loc deschiderea Secției de radiologie și tomografie computerizată - dotată cu dispozitive medicale aduse din Europa de Sud-Est.
Instituția medico-sanitară publică s-a modernizat prin achiziționarea a trei utilaje medicale performante: tomograf computerizat, mamograf digital și un aparat radiologic de tip Discovery. Cheltuilele pentru acestea ating cifra de 60 de milioane de lei.
„Calitatea serviciilor medicale de performanță este unul dintre pilonii de bază ai actualului sistem de sănătate și este îmbucurător faptul că unele instituții medicale se descurcă în această direcție, cu propriile resurse, Centrul Republican de Diagnosticare Medicală demonstrându-ne acest lucru.", a declarat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Nicolae Jelamschi, potrivit ziarulnational.md.
Totodată, investigațiile imagistice oferite de aceste dispozitive medicale vor fi arhivate într-un sistem de diagnostic integrat, cu o bază de date unică a pacienților. Acest fapt va permite atât păstrarea datelor, cât și accesul rapid al medicilor la toate imaginile și studiile medicale realizate.
Menționăm că scopul principal al Instituţiei Medico-Sanitare Publice Centrul Republican de Diagnosticare Medicală este protecţia sănătăţii populaţiei, profilaxia, diagnosticarea, tratamentul şi reabilitarea bolnavilor, promovarea modului sănătos de viaţă.
Sursa: zugo.md