În această cameră începe marea călătorie în viață a micuțului. Cum să facem spaţiul lui cât mai comod, confortabil și funcțional? Aceste şi alte întrebări i le-am adresat lui designerului Dmitri Smolin.
De obicei, în cameră a copiilor este transformată cea mai mică încăpere din casă. Este corect să facem acest lucru?
În arhitectură nu există noțiunea de „suprafață optimă a camerei copilului”. Dacă aveți această posibilitate, alocați copilului o cameră mare, în care veți putea organiza zone de dormit și de joacă, de lucru și de sport. Dar în orice spațiu, mare sau mic, copilul trebuie să aibă parte de intimitate.
Mai devreme sau mai târziu copiii vor crește și vor începe să-și organizeze singuri spațiul, aceasta se referă în primul rând la băieți. Iar când copiii pleacă de acasă și au propria casă, vechea lor cameră poate fi transformată, de exemplu, în birou sau bibliotecă.
Dacă încăperea destinată copilului este foarte mică, nu va încerca el oare să ocupe un teritoriu mai mare folosind spațiul adulților?
Copilul ocupă oricum tot spațiul din casă, considerându-l zonă de joacă! Cel mai important este să îl învățăm să mențină curățenia și ordinea în camera lui. Iată un sfat pentru părinți: în camera lor copiii învață, dorm, se joacă și se dezvoltă, dar aceasta nu trebuie să fie și locul unde iau masa. Toți trebuie să mănânce la bucătărie sau, în cel mai rău caz, în living.
Ce greșeli fac adulții la amenajarea camerelor pentru copii?
În primii ani de viață ai copilului este nevoie mai degrabă de o cameră a mamei și a bebelușului decât de o cameră a copilului în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta trebuie să fie o încăpere luminoasă, ușor de aerisit, în care mama să se simtă confortabil.
La aproximativ doi ani copilul începe să aibă anumite activități preferate și atunci este momentul oportun pentru amenajarea unei camere pentru micuț. Copilul este un omuleț mic, care are propriile preferințe, pe care părinții trebuie să le observe cu atenție. De foarte multe ori adulții țin cont doar de dorințele proprii la amenajarea camerei micuților. Sfatul meu este să nu uite că în această cameră vor sta nu ei, ci copiii lor.
În țara noastră există o tradiție de a construi case cu multe camere, care rămân deseori goale. Este mai bine să ne conducem după principii de raționalitate. Să nu uităm că suprafețele mai mari reprezintă cheltuieli mai mari pentru încălzire, aer condiționat, curățenie.
Ce să facă părinții care nu au posibilitatea de a amenaja pentru copii o cameră separată?
Desigur, este un lucru trist, dar nu trebuie să disperăm. Credeți că o garsonieră nu poate fi transformată într-un apartament cu două camere? Greșiți! Poate nu în absolut toate cazurile, dar de obicei acest lucru este posibil. În acest demers vă vine în ajutor arhitectul-designer. Nu vă temeți să vă adresați unui specialist care să vă ajute la reamenajarea spațiilor locative. Astfel de servicii nu sunt chiar atât de scumpe. Mă refer aici la planurile de montare și demontare a pereților despărțitori.
Soluții există chiar și în cazurile în care suprafața de locuit nu permite amenajarea unei camere separate pentru copil. În astfel de încăperi pot fi prevăzute zone delimitate vizual pentru cei care locuiesc aici.
Unde ne sfătuiți să „ascundem” jucăriile?
Din contra, consider că toate jucăriile trebuie să fie în zona de acces liber al copilului. Acestea pot fi puse pe rafturi etajate deschise sau închise, dulăpioare, policioare sau coșuri. În acest caz copilul poate alege singur jucăria pe care o dorește, iar după joacă – să o pună la loc, învățând astfel de mic ce înseamnă ordinea și curățenia. Nu trebuie să existe jucării stricate sau lucruri nefolositoare – acestea trebuie aruncate.
Cum să organizăm corect spațiul de joacă din camera copiilor?
Aceasta este o întrebare foarte complicată, iar răspunsuri pot fi multe. Totul depinde de câțiva factori: sexul, vârsta, numărul de copii, preferințele, spațiul alocat, luminozitatea etc. În fiecare caz concret există diverse soluții de design, care să țină cont de toate aceste aspecte.
Putem amenaja în camera copiilor o zonă pentru sport?
O astfel de zonă trebuie amenajată, în funcție de posibilități, în orice cameră pentru copii. Dar un spațiu rezervat activităților sportive poate exista și în afara acestei camere, de exemplu, pe hol.
Familiile care au această posibilitate pot amenaja o încăpere separată, alături de camera copiilor, care să aibă rol de zonă pentru recreere. Aceste încăperi sunt numite „camere de joacă”. În astfel de cazuri camera de bază a copilului va avea doar două funcții: somn și studiu.
Inventarul sportiv lăsat la vedere stimulează copilul să facă exerciții fizice. Dar, concomitent, acesta poate sustrage copilul de la îndeplinirea temelor pentru acasă. Se pare că este o sabie cu două tăișuri!
Cum să procedăm în cazurile în care în familie există mai mulți copii și o singură cameră? Cum să o facem confortabilă pentru toți?
Și pentru astfel de cazuri există diferite soluții de design, datorită cărora toți copii se vor simți comod și confortabil. Putem instala paturi supraetajate, mobilă transformabilă, pereți despărțitori mobili și alte trucuri care permit modificarea spațiului atât pe verticală, cât și pe orizontală.
În camera copiilor trebuie să existe o oglindă?
Copilul cunoaște lumea, se cunoaște pe sine. Cred că oglinda este un element indispensabil atât pentru băieți, cât și pentru fetițe. Nu vă fie teamă că oglinda se poate sparge și răni copilul. În prezent există o multitudine de dispozitive de protecție, despre care ştie orice designer competent. Oglinzile pot lărgi vizual spațiul camerei pentru copii, dacă acest lucru este necesar.
Ce obiecte de interior reprezintă un „must have” pentru camera copiilor și ce obiecte sunt mai puțin importante?
Dacă vorbim despre lucrurile aflate în trend, consider că ne putem lesne lipsi de oricare dintre ele. Astăzi sunt la modă, iar mâine toți au uitat de ele… Trebuie să ne gândim în primul rând nu la ultimele tendințe ale modei, ci la confortul copilului. Cu toate acestea, dacă gaget-ul este util copilului, iar dumneavoastră vi-l puteți permite, cumpărați-l, dar nu uitați că nu acestea sunt lucrurile principale în viață.
Ce sfaturi puteți oferi celor care planifică să facă reparație în camera copiilor?
Sfatul meu este, în primul rând, să luați legătura cu un specialist. Acesta va ține cont de doleanțele și posibilitățile Dumneavoastră, de particularitățile apartamentului și vă va propune cele mai potrivite soluții.
Cerința de bază este să asigurați un iluminat potrivit pentru cameră, preferabil natural. Dacă lumina soarelui nu este suficientă și camera copiilor este întunecoasă, acesta poate fi motivul pentru care copiii se simt obosiți, pasivi, prost dispuși. Alegând apartamentul, țineți cont că cea mai favorabilă amplasare a camerelor pentru copii este în partea de vest și sud-vest.
Nu folosiți materiale toxice. Cereți în magazine certificatele de calitate ale materialelor de construcție.
Dacă după terminarea lucrărilor, mirosul de reparație nu a dispărut, aerisiți bine încăperile înainte ca micuțul să intre în camera sa. În general, aerisiți cât mai des, în special dacă aveți termopane. Și mai bine este să instalați pe acestea un sistem de microaerisire.
Dacă micuțul se teme să doarmă pe întuneric sau adoarme greu, puneți lângă capul patului o lampă de noapte. Aceasta va asigura liniștea și somnul „dulce”. Pe piață există o mulțime de modele de lămpi de noapte LED. Alegeți lămpi luminiscente sigure pentru copil și pentru dumneavoastră! Cum să le identificăm în mulțimea de lămpi LED? Pentru asta avem nevoie de un simplu smartphone cu regim foto/video conectat. Cerem la magazin ca lampa să fie conectată la rețea și apropiem smartphone-ul de lampa aprinsă. Ce observați? O lumină pâlpâită? Este o lampă necalitativă. Aceasta va influența negativ asupra vederii copilului și a dumneavoastră. Alegeți becuri LED cu lumină uniformă, fără dungi, ele sunt inofensive pentru vedere. Nu vă luați după preț! Din păcate și brandurile cunoscute au modele care pâlpâie.
Organizați pentru micuți locuri în care aceștia pot crea și se pot autorealiza: panouri magnetice, pereţi graffiti (pentru desene artistice). Datorită acestei acoperiri copiii vor fi mai puțin tentați să deseneze pe tapete.
Puneți copiilor muzică relaxantă, muzica naturii. Aceasta influențează pozitiv asupra stării de spirit și de sănătate a copilului. Pe de altă parte, televizorul poate foarte bine lipsi din camera copiilor.
Nu uitați că nici cea mai confortabilă cameră nu poate înlocui natura, aerul și soarele! Fie ca lumea copilului Dumneavoastră să nu se limiteze la casă!