Anual, la data de 15 mai se marchează Ziua Internațională a Familiei. Aceasta a fost instituită pentru a promova conştientizarea problemelor legate de familie, a proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familiile.
În cadrul acestei zile sunt organizate activități specifice, conferințe, seminare programe radio și de televiziune, în care sunt puse în discuție principalele probleme cu care se confruntă familiile din societate, transmite realitatea.md.
Totodată, aceste activități vin să susțină și să promoveze bunele valori cultivate în fiecare familie.
În anii ’80, ONU a început să îşi îndrepte atenţia către problemele familiilor. În 1983, pe baza recomandărilor Consiliului Economic şi Social, Comisia pentru Dezvoltare Socială, a publicat rezoluţia „Rolul familiei în procesul de dezvoltare”, în care îi cerea Secretarului General al ONU să îmbunătăţească procesul de conştientizare al problemelor şi nevoilor familiilor în rândul publicului şi al factorilor de decizie, precum şi metode eficiente pentru a veni în întâmpinarea acestor probleme şi nevoi.
De asemenea, i-a mai fost cerut Secretarului General să înainteze Adunării Generale ONU la cea de-a 43-a sesiune un raport comprehensiv, bazat pe comentariile şi propunerile statelor membre cu privire la proclamarea unui an al familiei şi a altor mijloace pentru a îmbunătăţi poziţia şi bunăstarea familiilor şi pentru a intensifica eforturile de cooperare internaţională ca parte a iniţiativei globale de avansare a progresului şi a dezvoltării sociale.
În Rezoluţia din 9 decembrie 1989, Adunarea Generală ONU a proclamat anul 1994 ca fiind „Anul internaţional al familiei” pentru ca mai apoi, în 1993, Adunarea Generală să decidă, că data de 15 mai a fiecărui an să fie marcată Ziua Internaţională a Familiilor.
La 25 septembrie 2015, cele 193 de state membre ale ONU au adoptat în unanimitate Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă, un set de 17 obiective care au ca scop eliminarea sărăciei, discriminării, abuzurilor şi deceselor care pot fi prevenite, distrugerea mediului înconjurător. Familiile, politicile publice şi programele orientate spre familie sunt vitale pentru îndeplinirea acestor obiective, mai notează site-ul oficial al ONU.