Cazul şocant al bebelușului de aproximativ două săptămâni, abandonat sâmbătă, la etajul șase al unui bloc de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, a sensibilizat mai mulți oameni. O mamă a doi copii din Chișinău se oferă să-l adăpostească temporar, iar unii internauți sunt gata să ajute fetița cu haine și tot ce este necesar, scrie publika.md.
Doina Pantaz, de 34 de ani este femeia care a scris poliției că ar putea să primească bebelușul la ea acasă. Femeia are doi copii, un băiețel de șapte ani și o fetiță de șase luni.
"Deci, eu alăptez și așa că am lapte și pentru altcineva. Decât să stea în spital sau într-un centru, unde vin să-i vadă din trei în trei ore. Mă gândesc că o să fie mai bine la cineva acasă. cu toate că după asta îmi va fi greu să mă despart de ea. Sunt de acord să-i ofer timpul și dragostea mea. Tragediile acestea deja au început să fie parcă un trend și este înspăimântător. M-am gândit la înfiat, dar aici sunt mai multe condiții. Eu o să cer periodic informații despre fetiță asta și la orice etapă dacă e nevoie de ajutorul meu, o să fiu bucuroasă să o ajut.", spune Doina.
Medicii de la Spitalul Municipal Nr. 1 din Chişinău spun că fetița cântărește 2,800 kg, este perfect sănătoasă, iar până acum a fost îngrijită şi alăptată la sân. Ea a fost internată într-o secție obișnuită și nu are nevoie de îngrijiri medicale speciale.
Reamintim că fetița nou-născută a fost observată sâmbătă, în jurul orei 15:00, de către o locatară a blocului. Până la venirea poliției, femeia a luat copilul în casă pentru a-l încălzi şi a-l hrăni. Oamenii legii au inițiat un dosar penal în acest caz.