Puiul tău de om, proaspăt adus în această lume vede, aude, miroase, simte gustul și cu siguranță, adoră atingerile mamei și ale tatălui. Iată tot ce trebuie să știi despre simțurile unui nou-născut.

Nou-născutul tău poate să vadă foarte clar până la distanța de 20-30 cm de la ochișorii lui. Este distanța perfectă pentru a se uita la voi, mami și tati. Pentru a vă examina mimica feței. Și cât de mult îi place această activitate! Păcat doar că îi obosesc repede ochii, dar n-are nimic, mușchii ochilor vor deveni din ce în ce mai puternici!

Micuțul tău este sensibil la lumina puternică, de aceea vei observa că preferă mai mult să-și deschidă ochișorii atunci când e umbră. Nu te speria dacă observi că uneori ochii bebelușului se încrucișează. Se întâmplă destul de des la început, până se mai întăresc mușchii oculari.

Ce poți să faci? Oferă-i bebelușului obiecte pe care să le privească. Pe lângă fețele părinților sunt foarte bune obiectele în alb și negru, care au desene contrastante și obiecte care se mișcă încet și pe care să le poată urmări cu privirea.

Da, nou-născutul tău poate să audă! De fapt, micuțul aude încă din perioada intrauterină! Acolo îți asculta bătăile inimii, îți auzea sunetele pe care le făcea tractul tău digestiv, îți auzea vocea și a celorlalți membri de familie cu care discutai.

Pe bebeluș îl deranjează sunetele prea puternice, prea zgomotoase, de aceea să nu te surprindă că se sperie sau tresare, atunci când aude cum latră câinele vecinului. Dar nici că îl ia somnul, atunci când îți usuci părul cu feonul sau atunci când folosești aspiratorul. Așa-numitele zgomote albe s-ar putea să-l liniștească, să-i aducă aminte de perioada în care auzea „susurul” din placentă. De asemenea, puteți observa cum auzindu-vă vocea, micuțul se va liniști. De fapt, vocile voastre sunt „melodiile” lui preferate!

Nou-născutul simte gustul! Și preferă dulcele! Iar dacă îl alăptezi, să știi că-i oferi și mâncarea preferată!

De asemenea, bebelușul are simțul mirosului! Hehe, îți simte mirosul de lăptic și „te caută” cu năsucul, cu gurița…

Cercetătorii au observat că deși e mic, bebelușul îți poate arăta că are preferințe, se va întoarce în direcția din care simte miros de mâncare sau de floare, dacă îi place.

Nou-născutul adoră atingerile! Îi place să simtă păturica aceea pufoasă de-l învelești, hăinuțele moi în care-l îmbraci, îi place să-i faci masaj și să-l iei în brațe. Des. Cât mai des. Îi place să fie pupat și mângâiat. De mami și tati.

Sursa