Un adolescent de 17 ani a provocat un accident tragic, seara trecută, în apropierea unui parc dinBucurești. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Tânărul s-a urcat la volan ilegal și a omorât un copil de 9 ani, apoi a fugit de la locul accidentului. Un alt minor, în vârstă de 7 ani, este în spital în stare gravă. Amândoi mergeau pe trotinete în momentul în care au fost loviți de mașină, scrie digi24.ro.
Surse din această anchetă au spus pentru Digi24 că în momentul în care a avut loc tragedia în care șoferul de 17 ani a lovit cei doi copii, acesta avea o viteză undeva între 30-40 km/h. Sunt primele date obținute de anchetatori după ce au analizat autoturismul care a fost implicat în accident. Este o viteză destul de mare, tocmai de aceea impactul a fost puternic. Copilul de 9 ani a decedat, iar fetița este în stare gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde a avut nevoie de mai multe îngrijiri medicale.
Băiatul de 17 ani a fost audiat mai bine de șapte ore la sediul Brigăzii Rutiere din Capitală. Acesta a fost prins la aproximativ 3 ore și jumătate după ce a produs tragedia. Era împreună cu un prieten de 19 ani și se aflau într-o mașină în acea parcare în momentul în care i-a lovit pe cei doi copii. Băiatul a fost reținut acum pentru 24 de ore și este cercetat pentru mai multe infracțiuni, inclusiv pentru faptul că nu avea permis de conducere în momentul în care s-a urcat la volan. Rămâne de văzut ce măsuri vor cere polițiștii și procurorii împotriva celuilalt tânăr de 19 ani pentru că surse din anchetă spun că mașina era împrumutată de acesta. În ceea ce privește victimele, din nefericire, un copil de 9 ani a murit pe loc. Medicii care au ajuns la fața locului nu au avut ce să facă. A doua victimă, un copil de 7 ani, este la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, este în stare gravă și are nevoie de mai multe intervenții chirurgicale. Tragedia a avut loc la ieșirea din parcul Pantelimon, chiar în parcare”.