Un copil de șase ani din Chișinău, transportat la București pentru o intervenție chirurgicală de urgență
-
//
27.10.2020
Un băiat de șase ani din capitală a fost transportat la București pentru o intervenție chirurgicală de urgență. Operațiunea transfrontalieră a fost efectuată în această dimineață de salvatorii SMURD.
Băiatul a fost preluat de la Spitalul clinic municipal „Valentin Ignatenco” și transportat cu o ambulanță de tip C-1.
Pe parcursul drumului acesta a fost monitorizat de un echipaj de medici și paramedici din cadrul SMURD Cahul.
Copilul a ajuns în siguranță la București. Acolo acesta a fost internat la Spitalul „Ponderas Academic Hospital” din București pentru ulterioare îngrijiri.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), aceasta este a șaptea intervenție transfrontalieră SMURD pentru cetățenii Republicii Moldova.