De mai bine de trei săptămâni, o femeie din satul Bălceana, raionul Hîncești, încearcă să-și găsească copilul în vârstă de aproape doi ani. Copilul a fost luat de fostul ei soț și de atunci nu l-a mai văzut. Totul a avut loc pe data de 29 ianuarie 2022, când mama copilului se afla peste hotare și a lăsat micuțul în grija bunicii. Bărbatul a venit să-și ia copilul pentru o zi, însă nu s-a mai întors. Acum mama copilului cere disperată ajutorul poliției și al avocaților. Părinții copilului sunt divorțați de mai bine de un an. Custodia copilului i-a revenit mamei, iar tatăl are dreptul la două zile de vizită pe săptămână. Acest grafic a fost semnat de comun acord cu autoritatea tutelară.
„În ziua în care l-a luat nu a fost niciun conflict între noi. El l-a luat pe 29 şi trebuiau să-l aducă pe 30. Mi-a zis că vrea să facă nişte analize copilului, iar de atunci nu l-a mai întors, nu mai ştiu nimic de el. M-a amenințat că o să-mi ia copilul şi nu o să mi-l dea, mereu venea seara târziu la noi şi avea reproșuri să îl ia când vrea el”, a declarat pentru Regional.md mama copilului.
Ea mai povesteşte că a mers de nenumărate ori la domiciliul fostului ei soț, însă fără niciun rezultat. Femeia a depus şi plângere la Poliție, însă, la fel, nu a primit niciun răspuns.
„E o amenințare morală pentru copil să nu-şi vadă mama atâta timp, când el este ataşat de mine, este distrus. De pe data de 4 până pe 7 am mers în fiecare zi la el la uşă. Tot pe 7 am depus plângere, am chemat şi 112 să mă ajute, am căutat atâtea zile şi niciun rezultat. Eu l-am sunat, i-am scris că iată am ajuns la bloc, să coboare să dea copilul, stăteam ore întregi şi aşteptam în frig, îl rugam, iar el închidea şi nu a răspuns niciodată”, a explicat femeia.
Potrivit ofițerului de presă al Poliției capitalei, Natalia Stati, prima plângere a parvenit din partea tatălui, în 31 ianuarie, precum că băiețelul are o vânătaie şi ar fi fost bătut. Însă expertiza medico-legală a arătat că minorul nu avea nicio vătămare corporală. La data de 7 februarie, după ce a revenit în țară şi a încercat disperată să dea de copilul ei, femeia a depus o plângere la Poliție. Ulterior, pe 11 februarie, ea şi-a luat un avocat şi a sesizat oamenii legii despre răpirea micuțului de tatăl său. Toate plângerile au fost comasate, iar materialele au fost expediate Inspectoratului de Poliție Hînceşti.
„El se foloseşte de diferite şiretlicuri de procedură şi tergiversează examinarea cauzei respective prin care poate fi obligat să întoarcă copilul. Este decizia primei instanțe, care deşi nu e definitivă, a stabilit că copilul urmează să fie în custodia mamei”, a declarat Ion Matușenco, avocat.
Totuşi, avocatul de la instituția Copil Comunitate Familie, susține că atât timp cât nu există decizia Curții de Apel, hotărârea primei instanțe este executorie. Astfel, tatăl poate fi tras la răspundere contravențională sau chiar penală.
Bărbatul învinuit a fost apelat de către reporteri însă acesta a refuzat să ofere comentarii.