mamaplus

Un bebeluș din China s-a născut infectat cu virusul ucigaș. Cum a fost posibil

0
//
06.02.2020

Un nou-născut din China a fost diagnosticat cu coronavirus, pe care l-ar fi luat înainte de naştere de la mama sa.

Bebelușul s-a născut în oraşul chinez Wuhan, locul de unde a pornit focarul epidemiei noului virus gripal, potrivit New York Post.

Medicii de la Spitalul de Pediatrie din Wuhan au declarat că acest caz demonstrează că virusul gripal se transmite de la mamă la făt.

Bebeluşul, născut duminică, este cea mai tânără persoană infectată cu noul virus gripal. Semnele vitale ale acestuia sunt stabile, având însă probleme respiratorii.

„Acest caz ne aminteşte că trebuie să acordăm atenție contagierii de la mamă la copil ca posibilă cale de transmitere a bolii”, a declarat dr. Zeng Lingkong, directorul secției de Neonatologie a Spitalului de Pediatrie din Wuhan.