mamaplus

Un băieţel de 9 ani a trăit singur timp de doi ani, după ce mama l-a abandonat pentru noul iubit. Copilul abia avea ce să mănânce

-
//
22.01.2024

La doar 9 ani, a fost nevoit să afle ce înseamnă foamea, frigul şi lipsa mamei. Un băieţel a trăit în tot acest timp propria sa dramă, departe de ochii lumii, scrie Observatornews.ro.

mamaplus

Deşi erau nopţi în care nu mânca nimic, nu avea nici măcar lumină, copilul nu a abandonat şcoala. S-a dus în fiecare zi cu temele făcute şi învăţate şi a ascuns toată suferinţa în spatele unui zâmbet timid.

Abandonat de mamă timp de doi ani

Timp de doi ani, băiețelul a supraviețuit mâncând conserve, iar seara se înfăşura în pături ca să scape de frigul din apartamentul abandonat de mama sa. Femeia a fost acum condamnată la şase luni de închisoare.

Într-o clădire mică, albă, cu două etaje şi cu ferestre cu vedere la un cimitir, aici şi-a petrecut băiatul doi ani din viaţă, singur, aproape ca un adult. Din când în când, locuitorii imobilului „La Foucaudie” din Nersac, la vest de Angoulême, îi zăreau fața la fereastră. Uneori, vecinii îi mai dădeau câte ceva de mâncare şi tot ei au fost cei care au tras semnalul de alarmă, când au înţeles că micuţul era singur.

Trimisă în judecată pentru neglijarea unui minor, mama acestuia, care și-a lăsat fiul să trăiască așa din 2020 până în 2022 în timp ce locuia cu noul iubit în altă parte, la 5 kilometri distanță, a fost condamnată, marți, la optsprezece luni de închisoare, dintre care douăsprezece cu suspendare. Mama va fi obligată să poarte o brăţară electronică timp de șase luni, iar pedeapsa a fost însoțită și de o obligație de îngrijire.

La audiere, femeia de 36 de ani a spus că din când în când îşi vizita fiul pe scuter pentru a-i da ceva de mâncare. În timpul cercetărilor, apoi în fața instanței penale Angoulême, mama a încercat să nege faptele, dar vecinii și constatările jandarmilor care găsiseră un frigider gol și un apartament fără haine pentru adulți, au contrazis-o. „Nu sunt mamă-cloşcă, dar el este încă fiul meu”, a spus ea.

Copilaşul s-a hrănit de cele mai multe ori cu biscuiți, conserve sau roșii furate de la un balcon învecinat. „Am făcut o grădină mică, iar micuțul a venit discret să ia roșii să mănânce”, a explicat o vecină pentru TF1, citat de Le Parisien.

Apartamentul în care locuia nu era încălzit și nu avea curent electric. Băiatul s-a înfășurat în pături pentru a face față lunilor de iarnă. Cu toate acestea, aceste condiții groaznice nu l-au împiedicat să meargă zilnic la școală unde a obținut rezultate bune și unde profesorii nu au băgat în seamă situația. „Zâmbea, un student foarte bun, mereu curat, politicos... Niciun semn nu arăta că a fost abandonat”, a confirmat Barbara Couturier, primarul orașului Nersac. Unii colegi începuseră să aibă ceva bănuieli: „Le spunea colegilor că a mâncat singur și a luat singur autobuzul. Nu ieşea deloc, rămânea acasă”, a declarat un prieten pentru TF1.

Astăzi, băiețelul și-a regăsit echilibrul, a fost trimis într-o familie de plasament timp de un an. Nu mai vrea să-și vadă mama care l-a vizitat doar de două ori anul trecut. O vecină spune: „Eu și o prietenă i-am spus că nu îl vom lăsa singur, dar ea ne-a făcut să înțelegem că nu era treaba noastră deloc”.