mamaplus

Trei copii cu vârste între 12 și 14 ani riscă pedeapsa cu moartea, în China. Ce faptă au comis?

-
//
10.04.2024

Caz șocant în China. Trei copii riscă pedeapsa cu moartea pentru că și-au bătut colegul de clasă, în vârstă de 13 ani, până când și-a dat ultima suflare.

mamaplus

Cei trei copii și-au lovit colegul de 13 ani până când acesta a fost „desfigurat dincolo de recunoaștere”. Suspecții au fost acuzați că l-au bătut pe băiat, Wang, până la moarte și au îngropat cadavrul într-o seră abandonată din Hebei, China, luna trecută. Tatăl victimei a povestit cu groază ororile la care a fost supus fiul lui, potrivit Mirror și Observator.

„A fost bătut de viu și corpul său a fost desfigurat dincolo de recunoaștere. Sper că guvernul va fi corect, deschis și drept și îi va pedepsi aspru și că ucigașii vor plăti cu viața”, a spus tatăl băiatului.

În urmă cu doar doi ani, Beijingul și-a redus vârsta de răspundere penală de la 12 la 14 ani. Acum copiii pot fi judecați în „cazuri speciale”, inclusiv omor prin „mijloace extrem de crude”. Cei trei copii ar putea fi executați.

În mod șocant, cei trei copii au premeditat totul. Groapa în care a fost ascuns cadavrul victimei ar fi fost săpată cu o zi înainte de crimă. Polițiștii spun i-au găsit pe cei trei uitându-se la filmarea în care îl omorau pe colegul lor. Cei trei avea vârste curpinse între 12 și 14 ani la momentul crimei.