Trei fetițe din Bistrița au fost spălate pe cap de mama lor cu o soluție toxică și au ajuns la spital, după ce li s-a făcut rău în baie. Medicii le-au acordat primul ajutor la fața locului, iar apoi copilele au fost îngrijite la spitalul de pediatrie din Cluj-Napoca. Se pare că femeia și-a spălat copilele cu deparazitant pentru oi.
„Apelul la 112 a fost primit duminică în jurul orei 1:00 noaptea şi în acesta se anunţa că două fetiţe, cărora li s-ar fi făcut rău după o baie, au nevoie de asistenţă medicală”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi.
Ambulanţa sosită la faţa locului a constatat că au fost afectate de fapt, trei fetiţe de 6, 8 şi, respectiv, 11 ani, care au fost spălate pe cap cu o soluţie chimică neprecizată, relatează Agerpres.
S-a luat decizia de suplimentare a forţelor de intervenţie, astfel că la Coşbuc au mai ajuns două echipaje ale SAJ şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD.