mamaplus

Circulația în punctul de trecere a frontierei Sculeni este sistată temporar

-
//
01.07.2022

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova informează că sistemul informațional al vameșilor din România nu este funcțional, respectiv nu se autorizează trecerea frontierei de stat prin punctul vamal Sculeni.

”Pe teritoriul PTF Sculeni accesul mijloacelor de transport este interzis până la remedierea situației. Îndemnăm călătorii să opteze, din timp, pentru alte puncte de trecere a frontierei din proximitate: PTF Leușeni sau PTF Costești.”, se arată în nota informativă.

La această oră (12:00, 1 iulie 2022), până la intrarea în PTF Sculeni sunt circa 15 autovehicule, șoferii cărora au fost informați despre problema apărută.