Tentativele de suicid la adolescenți s-au înmulțit, după pandemie. Care sunt semnalele de alarmă

Tentativele de suicid în rândul adolescenților s-au înmulțit, în anii de după pandemie, pe fondul sentimentului de singurătate și al lipsei de înțelegere din partea părinților, spune psihologul Daniela Boșca, într-un interviu pentru MyImpact.

„Generația Z este o generație fragilă. Nu pentru că ar avea ceva în minus, ci e fragilă pentru că are ceva în plus, de fapt. Această generație are empatia la un nivel mult mai crescut față de restul generațiilor, și nu suportă inechitatea socială”, spune Daniela Boșca, transmite stirileprotv.ro.

Ea a avertizat, de asemenea, că părinții și cei apropiați trebuie să fie atenți la “semnalele de alarmă” pe care le trag adolescenții înainte de a recurge la un gest necugetat. “Problema e că pe copiii ăștia nu prea îi crede lumea. Nu există tânăr care să ajungă în această stare fără să tragă înainte niște semnale de alarmă”, a spus ea.

Daniela Boșca este psiholog specializat în psihologia copilului și expert în protecția și monitorizarea drepturilor copilului. De asemenea, ea conduce Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, un ONG care se prezintă ca fiind principalul interlocutor specializat al statului în elaborarea şi redefinirea politicilor publice privind tânăra generație.

„Nu există tânăr care să ajungă în această stare fără să tragă niște semnale de alarmă. Problema e că pe copiii ăștia nu prea îi crede lumea”

Alex Daragiu: Aș vrea să pornim discuția de la tragedia pe care o știm cu toții, cea cu fetele adolescente care s-au sinucis la Petroșani. Cât de mare suferință să fie, să fii adolescent și să ajungi să comiți suicidul?

Daniela Boșca: „Generația Z este o generație fragilă. Se spune că e o generație fragilă nu pentru că ar avea ceva în minus, ci e fragilă pentru că are ceva în plus, de fapt. Această generație are empatia la un nivel mult mai crescut față de restul generațiilor, și e o generație care nu suportă inechitatea socială.

Și atunci, pe acest fundal al unei generații fragile, la toate problemele sociale, mai vin treburile personale. Și tristețea poate să fie atât de mare, încât tinerii să ajungă la acte de sinucidere.

Un lucru important la noi în țară, care ar trebui cumva remarcat și subliniat este că pe copiii ăștia nu prea îi crede lumea. Nu există tânăr care să ajungă în această stare fără să tragă, înainte, niște semnale de alarmă. Ei ne dau niște semne. Problema este că nu-i vede nimeni.”

Alex Daragiu: Și cum arată genul acesta de semne?

Daniela Boșca: “Semnele astea sunt din ce în ce mai vizibile, inclusiv în social media, pentru că copiii, am observat, se deschid mult mai bine pe social media, în mediul virtual, mai bine decât acasă. (...) În primul rând pot să fie apatici, pot să aibă stări de anxietate, de depresie.

Sau invers, pot să fie agresivi și vocali, să spună ceea ce nu le convine. Deci, în funcție de fiecare tânăr, semnele sunt diferite, dar de principiu cam astea sunt. Ori sunt foarte vocali și spun că sunt nefericiți și nemulțumiți de tot ce li se întâmplă, ori sunt anxioși, deprimați, foarte triști, izolați, și de foarte multe ori ei spun că sunt neînțeleși.

Și poate spun părintelui, poate spun unui vecin, unui prieten, școlii... Cuiva spun copiii ăștia. N-are niciun rost să închidem ochii și să spunem că așa s-au născut ei. Nu. Așa au devenit, din cauza societății în care trăim și pentru că nu sunt destul de ascultați și destul de înțeleși.

Care sunt semnele care arată că un copil e victima bullyingului. Ce ar trebui să facă părinții
Alex Daragiu: Cele două fete (n.r. – care s-au sinucis la Petroșani) au lăsat și un mesaj de adio: "lumea e rea", și cumva implică și un fel de bullying. Cel puțin așa s-a spus, că ar fi un bullying din partea celor apropiați. Fenomenul de bullying poate să te împingă la suicid?

Daniela Boșca: De fapt, deznădejdea te împinge la suicid. Faptul că îți dai seama că nu te poate nimeni ajuta. Și cred că fiecare dintre noi, la un moment, dat a simțit deznădejdea asta. (...)

Și fetele astea cred că asta au simțit, faptul că nu sunt înțelese, nu sunt sprijinite și că nu mai există cale de ieșire. Pentru generația asta există cumva, de foarte multe ori teama asta, că nu vor fi înțeleși, și că nimeni, de fapt, nu-i va înțelege. Nu poți să dai vina numai pe o anumită persoană, e vorba de comunitate. (...)

Cât despre bullying, ce să vă spun? Studiile arată că în România este deja un fenomen la care nu știu de ce nu găsim soluții. Pentru că sunt soluții, dar nu ne aplecăm destul de mult să găsim soluții.

Alex Daragiu: Care ar fi o soluție?

Daniela Boșca: (...) În primul rând, toți profesorii ar trebui să știe ce trebuie să facă, cui semnalează ce urmează, care e rețeaua unde trebuie să ajungă copilul respectiv. Noi nu avem destui profesioniști, nu avem cabinete de sănătate mintală decât în marile orașe.

Și copiii nu prea ajung, pentru că nu știu unde să ajungă. Nu avem psihologi formați pe spețele astea. Un psiholog e format în general să fie psiholog, dar e nevoie de o supraspecializare să lucrezi cu copiii victime ale bullying-ului, ale abuzului. (...)

Și eu întotdeauna am sfătuit părinții să mute copilul, pentru că e foarte greu să schimbi comunitatea. Și până ajungi să schimbi comunitatea, clasa, copilul tău suferă. Și atunci, dacă poți să faci lucrul acesta, bineînțeles, după ce te consulți cu niște profesioniști, părerea mea este că trebuie să muți copilul din mediul acela nociv.

Însă un aspect important e că, de foarte multe ori, copilul care e victima bullying-ului se mută, numai că după aceea nimeni nu lucrează cu clasa respectivă, pentru ca acea clasă să înțeleagă că ce au făcut ei, nu e bine, ca ei pe viitor să nu mai facă.

Problema rămâne, și într-o zi, alt copil va fi victima bullying-ului în clasa respectivă, pentru că noi rezolvăm efectul, și nu mergem la cauză.

„Părinții nu-și mai cunosc copiii, nu mai au conexiune cu ei”

Alex Daragiu: Ce semne dă un copil care a fost hărțuit la școală, de exemplu?

Daniela Boșca: În primul rând, tristețea, tulburările alimentare, tulburările de somn și izolarea de ceilalți copii. Ar trebui să fie o întrebare pentru părinți când copilul lor stă mai mult în mediul virtual și nu are prieteni la școală sau prin jurul casei. (...)

Și încă un aspect: părinții nu-și mai cunosc copiii, pentru că dacă copiii lor stau mult în mediul virtual, tu, ca părinte, nu-l mai simți exact, nu mai ai o conexiune cu copilul tău. Tu nu știi de fapt ce face copilul tău, cu cine vorbește și ce face în mediul online.

Sunt studii care arată că copiii ăștia au acum și o falsă stimă de sine. Ei practic nu știu cine sunt. Pentru că dacă viața lor se petrece mai mult în viața virtuală și nu în cea reală, (...) practic, atunci când sunt trimiși în viața reală, ei nu au skill-urile necesare ca să se integreze.

Alex Daragiu: Care sunt riscurile atunci când ai sentiment de singurătate? Unde pot să ducă

Riscul cel mai mare este, într-adevăr, sinuciderea. Cred că e important să spunem că studiile arată că, până să ajungă la suicid, copiii mai au tentative de suicid, care nu sunt băgate în seamă. (...)

Pot să vă spun că, în comparație cu anii trecuți, mi-au fost sesizate mult mai multe cazuri. Aș zice, chiar după pandemie. Inițial, citeam studii și vedeam că pandemia a afectat sănătatea mintală a adolescenților. (...)

Copiii recurg mult mai mult și mult mai rapid la medicamente, la tot felul de pastile, și au tentative de suicid. Există și cauza asta, a izolării lor, și a faptului că sunt victime ale bullying-ului. Există și faptul că ei sunt mai empatici, și își dau seama că societatea asta a noastră e stricată, și nu văd speranță...