Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a stabilit în această seară că starea de urgență în Republica Moldova este declarată de mâine, 16 mai, până la 30 iunie.
Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că această perioadă a fost determinată de specialiștii în sănătate publică. „În funcție de evoluția situației epidemiologice, regimul poate fi revizuit pentru că sunt mai multe coduri de alertă determinate”.
Totodată, cetățenii vor trebui în continuare să păstreze distanța socială și să respecte regulile de igienă. Astfel, oamenii vor trebui să poarte măști atunci când călătoresc cu transportul public, când se află în spațiile comerciale, în spațiile publice închise și în situațiile când nu pot respecta distanța socială. „Masca, în mod obligatoriu, va acoperi atât gura, cât și nasul persoanei pentru că medicii specialiști au observat purtarea incorectă a măștii”, a precizat Dumbrăveanu.
Tot în acest context, premierul Ion Chicu a mai adăugat că transportul public nu va circula în zilele de sâmbătă și duminică pe toată durata stării de urgență în sănătate publică.
Grădinițele rămân în continuare închise, până pe 30 iunie. Piețele din Chișinău și Bălți vor rămâne închise încă cel puțin 2 săptămâni. Restaurantele, cafenelele și hotelurile nu vor activa. De asemenea, Comisia a decis să păstreze interdicția transportului internațional și aerian.
Unitățile comerciale, în continuare, trebuie să asigure triajul vizitatorilor, respectarea regulilor de igienă și evitarea aglomerațiilor.
Începând cu data de 16 mai își vor relua activitatea frizeriile din țară și cabinetele stomatologice, cu respectarea unui set de reguli stricte de igienă.”Vor fi reluate serviciile în cadrul frizeriilor, dar noi ne limităm doar la serviciile de freză, cu condiții strict reglementate cu privire la măsurile de precauție pentru frizer și persoana care va beneficia de aceste servicii”, susține ministra Viorica Dumbrăveanu.
Până la 31 mai rămân în vigoare restricțiile ce țin de terenurile de joacă pentru copii, terenurile sportive, iar persoanele în vârstă nu au voie să meargă în locuri aglomerate dacă nu există necesitate stringentă.