mamaplus

Primăria Chișinău va organiza tabere de vară gratuite pentru 1000 de copii

-
//
03.06.2021

Peste 1.000 de copiii rămași fără îngrijire părintească se vor odihni gratuit în această vară la taberele de odihnă. Potrivit primarului general al capitalei, Ion Ceban, taberele vor fi organizate de către Primăria Chișinău.

”Municipalitatea va oferi bilete gratuite pentru copiii din Gimnaziul internat nr. 3 și pentru copiii aflați la evidența Direcției generale. Micuții vor fi cazați la Tabăra de odihnă ”Poienița veselă” din Dănceni și vor fi implicați în diverse activităţi educative şi recreative. Tabăra va fi organizată pe parcursul întregii veri, în 7 ture, a câte 159 de copii. 

Totodată, Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului va organiza tabere tematice în cadrul a 27 de centre comunitare, unde în jur de 900 de copii și tineri vor avea ocazia să își dezvolte abilitățile de comunicare, de învățare și de relaționare prin jocuri și diverse activități educative”, a declarat Ceban.