mamaplus

Ploaia abundentă din Capitală a doborât mai mulți arbori la sol

-
//
29.05.2024

Primăria Municipiului Chișinău informează că toate serviciile gospodărești din oraș intervin în sectoarele Capitalei la înlăturarea consecințelor ploii abundente și a vântului din dimineața zilei de astăzi, 29 mai.

mamaplus

Echipa de serviciu de defrișatori ai Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” se află în teren de la primele ore ale dimineții pe mai multe locații din municipiul Chișinău, pentru a înlătura situațiile de avariere apărute în urma rafalelor de vânt, rupturi de crengi și arbori doborâți la sol, transmite Știri.md. 

Astfel, ca urmare a ploii și vântului puternic, pe străzile: bulevardul Dacia, Calea Orheiului, străzile Muncești și Valea Crucii au căzut crengi, iar câțiva arbori cu sistemul radicular la suprafață au fost doborâți la sol. 

Totodată, Primăria informează că angajații Î.M. Regia „Exdrupo” verifică străzile cu risc sporit de inundații și intervin prompt cu măsuri de prevenire a situațiilor problematice. 

La necesitate, sunt ridicate grilajele de la gurile de scurgere, pentru a asigura o evacuare eficientă a apei de pe carosabil și a menține siguranța pe drumurile municipale.

De asemena, sunt înregistrate rupturi ale conductorilor electrici care au afectat circulația transportului electric. În prezent echipele RTEC remediază situațiile de avariere.

În contextul avertizării meteorologice Cod Galben de instabilitate atmosferică: ploi, grindină, descărcări electrice și intensificări ale vântului, anunțat de meteorologi, Primăria Municipiului Chișinău face apel către locuitorii și oaspeții capitalei, să dea dovadă de precauție, pentru a-și proteja sănătatea.

De asemenea, în cazul înregistrării situațiilor problematice, în urma averselor, locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.sau să sune la numărul unic de urgență 112.