O scânteie de om, dar cât talent! Mica vedetă Amelia Uzun împlinește astăzi 7 ani

O scânteie de om, dar cât talent! Mica vedetă Amelia Uzun împlinește astăzi 7 ani

0
//
31.01.2017

Puțini copii reușesc să se bucure de succese ca ale ei, la vârsta școlară mică. Vorbim despre Amelia, talentata fetiță a cântăreților Ana Cernicova și Valentin Uzun, care astăzi își aniversează a șaptea zi de naștere.

O scânteie de om, dar cât talent! Mica vedetă Amelia Uzun împlinește astăzi 7 ani

Mica interpretă Amelia Uzun împlinește astăzi vârsta de 7 ani, la care se poate mândri deja cu o mulțime de realizări. Pe 31 august, când toți copiii se odihneau ca înainte de școală, Amelia cânta pe scena din PMAN, alături de mama sa, cucerind atenția întregii lumi.

În luna septembrie, bobocica a mers deja la școală și a avut fericirea să cânte chiar la ceremonia Primului Sunet alături de tatăl ei.

O scânteie de om, dar cât talent! Mica vedetă Amelia Uzun împlinește astăzi 7 ani

Tot toamna trecută, Amelia a fost surprinsă cântând în limba ebraică, la concertul Iute Foc, acompaniată de trupa Tharmis. Clipul cu înregistrarea a fost încărcată apoi pe o pagină de Facebook, reușind să adune peste 1,1 mln de vizualizări. După acest succes, Valentin Uzun a promis că la primăvară, va merge să cânte în Israel alături de mica sa vedetă.

O scânteie de om, dar cât talent! Mica vedetă Amelia Uzun împlinește astăzi 7 ani

„La mulți ani, scumpa mea fetiță! Mi se umple inima de bucurie și de mândrie că sunt mămica ta! Ești cel mai dulce vis, cel mai prețios tezaur, cea mai cântatoare privighetoare, ești sufletul meu, ești totul, ești cea mai – cea mai…! Te ador, iubita mea… fii fericită!!!”, îi transmite mama, în această zi specială.

La mulți ani și din partea noastră, talentată Amelia! Să le aduci în continuare fericire de nedescris părinților tăi!

O scânteie de om, dar cât talent! Mica vedetă Amelia Uzun împlinește astăzi 7 ani

Sursa: EA.md