mamaplus

O minoră din Soroca a fost exploatată sexual pe internet în schimbul unui telefon de lux

-
//
13.06.2022

Un tânăr de 21 de ani, din Glodeni, a fost condamnat la 11 ani închisoare pentru exploatarea sexuală în mediul online, a unei adolescente de 15 ani din Soroca, în schimbul unui telefon de lux. În prezent, inculpatul se află în stare de arest, fiind cercetat și într-un dosar de omor, comis în perioada examinării la Curtea de Apel a dosarului privind exploatarea sexuală a adolescentei

Cazul a fost instrumentat de procurorii PCCOCS, care au stabilit că faptele au avut loc timp de două luni, în vara lui 2017, după ce inculpatul a contactat-o pe adolescentă pe internet, de pe conturi false. Tânărul a profitat de vârsta fragedă și vulnerabilitatea victimei, căreia i-a cerut să privească în timp ce acesta se masturba, iar în schimb, urma să-i ofere un telefon de lux. Adolescenta a acceptat oferta, așa cum spera să devină mai populară printre prieteni și colegi, dacă ar fi folosit un astfel de telefon.

Ulterior, tânărul i-a cerut adolescentei să-i trimită imagini intime, ca să poată intra în posesia telefonului. Minora a fost de acord, trimițându-i trei poze. Situația a degenerat, iar tânărul a obligat-o să-și expună în comunicarea video cu el, părțile intime ale corpului. Inculpatul, amenințat-o cu trimiterea imaginilor intime primite către rudele și colegii de clasă ai acesteia. 

După ce minora a refuzat, tânărul a încercat să ia legătura cu tatăl ei, pe internet, iar unui coleg de clasă al adolescentei i-a trimis imaginile cu pricina, fapt care i-a indus o stare de suicid.

Colegul de clasă a informat-o pe fată despre imaginile primite și i-a recomandat să discute cu părinții și cu autoritățile, ceea ce a și făcut. 

Tânărul a fost trimis pe banca acuzaților, iar potrivit legii, acesta se prevalează de prezumția nevinovăției până hotărârea judecătorească devine finală. În prezent, victima își face studiile superioare, după ce a beneficiat de asistență psihologică.