O fetiță de 10 ani a ajuns la spital în urma unui accident produs pe traseul Chișinău-Hîncești
-
//
10.11.2020
Impactul a avut loc într-o curbă periculoasă din apropierea satului Fundul Galbenei. Poliția a fost alertată astăzi în jurul orei 11:30.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un automobil de model Dacia, fiind condus regulamentar de un bărbat de 30 de ani, a fost lovit de un alt autoturism de model Opel, condus de o femeie de 51 de ani, care în momentul deplasări a ieșit pe contrasens.
În momentul impactului în mașina femeii se aflau și două minore în vârstă de 2 ani și 10 ani. Minora de 10 ani a fost transportată la spitalul raional Hincesti pentru îngrijiri medicale.
Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului rutier.