mamaplus

O facultate de la USM intră în carantină după ce o studentă s-a infectat cu COVID-19

-
//
25.09.2020

Studenții de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC) au fost informați ieri, 24 septembrie, că procesul de studii va trece din nou în regim online după prima săptămână de studii în regim mixt. Decizia a fost luată după confirmarea primului caz de COVID-19 în rândul studenților.

Ludmila Rusnac, prodecana FJȘC de la USM, a confirmat faptul că procesul de studii în următoarele două săptămâni va fi organizat de la distanță, după ce o studentă a fost confirmată pozitiv cu COVID-19.

Prodecana a mai comunicat că despre acest caz s-a anunțat aseară, la ora 21.00, din acest motiv celelalte facultăți încă n-au fost informate.

Studenților de la FJȘC li s-a recomandat să evite ieșirile în stradă sau contactul cu persoane străine.