Fanii îndrăgitului serial brazilian „Clona”, celebru la începutul anilor 2000, sunt în doliu. A murit Jandira Martini, actrița care a dat viață personajului Zoraide. Avea 78 de ani.
Vestea morții actriței a fost dată de soțul acesteia, Marcos Caruso. Potrivit uol.com, Jandira Martini a decedat în 29 ianuarie. Deocamdată, nu se cunoaște cauza morții îndrăgitei actrițe, însă publicația O Globo scrie că aceasta ar fi suferit de cancer pulmonar.
Jandira Martini a fost înmormântată pe 31 ianuarie, la Sao Paulo, în cadrul unei ceremonii la care au participat doar prietenii și familia.