Se apropie cu pași repezi primăvara, iar unul dintre simbolurile ei, mărţişoarele, sunt la mare căutare. Chișinăul s-a umplut cu tarabe ale artizanilor iar cumpărătorii s-au grabit să-și facă aprovizionarea.
NADIA MIHUŢĂ, reporter TVR MOLDOVA: "Cei care încă nu au au găsit cadoul potrivit pentru cei dragi, sunt aşteptaţi în Piaţa Mari Adunări Naţionale. Aci comercianţii au întins tarabele cu mărţişoare, lucrări confecţionate manual, dar şi diferite produse artizanale", transmite Tvr Moldova.
Mărțișoarele confecţionate manual sunt tot mai căutate datorită aspectului autentic. Au personalitate și o mai mare investiție creative. Prețurile sunt pe măsură de la 5 la 150 de lei.
"-Ţineţi tradiţia să procuraţi în fiecare an?
-Da, neapărat.
-De ce?
-Pentru că e un simbol al primăverii, bucură ochiul, bucură inima, sufletul."
"Aşa corşetate manual 10 lei. Aşa cu broşe 30 de lei.
-Dar din cele de jos
-Căciuliţă la 40 de lei.
-De cine sunt confecţionate
-De soţie. Aşa moldoveni adevăraţi la 100 de lei. Mai mari moldoveni la 150 de lei. Cred că sunt ce mai frumoşi de pe piaţă."
"Vin să cumpere, dar mai puţini. Mai mult doar aşa cu privitul şi cu preţurile sunt mai selectivi, mai calculaţi."
"-Pentru cine l-aţi procurat
-Pentru pui la grădiniţă, la şcoală.
-Cum sunt preţurile anul acesta în comparaţie cu ceilalţi ani
-Probabil că sunt foarte potrivite muncii depuse."
La Târgul de Primăvară din centrul Chișinăului sunt și obiecte tematice artizanale expuse de creatori din toată Republica Moldova.
ECATERINA ROŞCA artizan: "-Avem brăţări, avem compoziţii, ghiocei, maci, diferite flori.
-Cât timp vă ea sa faceţi un mărţişor
-O oră jumătate
-Şi cite faceţi pe zi
-Eu fac vreo zece mărţişoare. Nu fac aşa repede. Fac de plăcere, pentru că imi place."
Mărțișorul a fost înscris de UNESCO, în 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. Este un vechi obicei, milenar, răspândit pe tot teritoriul istoric al României, dar practicat şi în alte zone sud-est europene. Șnurul bicolor reprezintă prin alb puritatea iar prin roşu se marchează renaşterea naturii. Târgul de Primăvară de la Chisinau unde pot fi găsite mii de mărtisoare, va fi deschis până pe 12 martie.