mamaplus

La 37 de ani, Nicki Minaj a născut primul ei copil

-
//
02.10.2020

Nicki Minaj a devenit mamă pentru prima oară! Cântăreaţa în vârstă de 37 de ani a adus pe lume, în mare secret, primul ei copil! Când s-a întâmplat? Artista este foarte deschisă atunci când vine vorba despre cariera ei, despre albumele sale, despre reuşitele sale în muzică, dar foarte tăcută când este întrebată despre viaţa personală, despre partenerul ei de viaţă, Kenneth Petty, dar, mai ales, despre sarcina sa, despre bebeluş. Acum a fost dată de gol, informaţii despre viaţa ei personală au apărut în presă. 

Nicki Minaj a vrut să fie foarte discretă, dar nu a reuşit. S-a aflat că bebeluşul celebrei cântăreţe a venit pe lume pe 30 septembrie, scrie Daily Mail. Totul s-a întâmplat la un spital din Los Angeles. Momentan, nu s-au aflat alte detalii, nu ştim dacă este vorba despre un băieţel sau o fetiţă, sau ce nume i-au ales părinţii mezinului familiei. 

mamaplus

Cântăreaţa de 37 de ani a anunţat sarcina în luna iulie printr-o serie de fotografii cu burta la vedere, pe Instagram.