mamaplus

Irina Rimes, cu gândul la măritiș: ”Dacă aș avea 48 de ore de trăit, aș vrea să fac sex cu iubitul meu”

-
//
14.04.2021

Cântăreața originară din Republica Moldova, Irina Rimes, a dezvăluit detalii din intimitatea cuplului pe care îl formează alături de David Goldcher, fiind invitată să povestească despre ea însăși în cadrul podcast-ului găzduit de Damian Drăghici. Noua relație a artistei a stârnit multă vâlvă, fanii și presa speculând mai ales în legătură cu mutarea lui Rimes în Franța, pentru a fi mai aproape de partenerul său.

Irina Rimes a dezvăluit faptul că noua ei relație a învățat-o că se poate îndrăgosti în mod neașteptat, de bărbați pe care nu s-ar fi așteptat neapărat să îi placă. Totuși, Rimes a precizat că actualul său partener arată exact așa cum și-ar fi dorit ea, în adolescență, să arate un potențial iubit. Cântăreața a vorbit și despre faptul că nu exclude posibilitatea unei căsătorii.

Mai mult, Irina Rimes a dezvăluit și faptul că este atât de îndrăgostită încât, dacă nu ar mai avea mult de trăit, și-ar dori să își petreacă ultimele clipe făcând sex cu partenerul său.

„Mi-am dat seama ca mă pot îndrăgosti de oameni la care nu m-aș fi așteptat niciodată. La 18 ani îmi plăceau blonzii cu ochii albaștri, genul suedez. Apoi mi-am dat seama că nu pot fi cu cineva care nu face muzică. E o întâmplare că iubitul meu de acum arată exact așa cum îmi doream la 18 ani, e blond, dar e francez. Poate că el este iubirea vieții mele și o să mă căsătoresc cu el. Am făcut greșeli în viața personală, pe care le repet și acum. Dacă aș mai avea 48 de ore de trăit, aș vrea sa fac sex cu iubitul meu”, mărturisește Irina Rimes în cadrul podcastului sus-menționat.

Rimes a vorbit și despre episoadele sale depresive în cadrul aceluiași podcast. „Am fost în depresie, dar am ieșit de acolo. Am fost de multe ori acolo jos, dar mă întrebam mereu dacă există mai jos de atât sau ăsta e cel mai jos și eu sunt mega puternică și pot să ies de aici când vreau eu”.

mamaplus