mamaplus

Ionela Covali este însărcinată și a anunțat sexul bebelușului din burtică

-
//
05.05.2021

Tânăra cântăreață autohtonă, Ionela Covali, a reușit să țină în mare secret prima sarcină, însă a acceptat să ne dea mai multe detalii despre asta. Ionela spune că a ajuns deja pe ultima sută de metri înainte de marele eveniment și abia așteaptă să-să strângă la piept bebelușul mult așteptat. În săptămâna 38 de sarcină, ea se simte bine și se gândește la un prenume pentru băiețelul pe care îl așteaptă.

”Prima sarcina e specială, și asta o pot confirma toate femeile. Pornești într-o lume necunoscută, cu emoții și senzații nemaiîntâlnite. Doar gândul ca vei aduce pe lume un pui de om îți dă aripi să zbori și să tinzi spre ce este mai bun pentru tine ca părinte și pentru el.”, ne-a povestit Ionela Covali.

Artista mai spune că deși în casa în care a copilărit ea s-au născut numai fete, acum a venit și rândul băieților, iar acest lucru nu are decât să le aducă foarte multă bucurie. Totuși, ea mizează mult pe ajutorul soacrei sale, care a crescut doi băieți înțelepți și educați.

Ionela ne-a mai mărturisit că este o norocoasă, pentru că sarcina a decurs fără complicații: ”Mă număr printre femeile norocoase, care nu a experimentat toxicoza. Cele 9 luni de sarcină au trecut fără a-și lăsa vreo amprentă negativă asupra stării mele morale și fizice.”

Menționăm că Ionela Covali s-a căsătorit în anul 2019 cu alesul inimii ei, Vasile.

mamaplus
mamaplus