mamaplus

Gina Pistol a pozat în costum de baie: ”Acest corp mi-a oferit cea mai mare minune a vieții!”

-
//
21.05.2021

La două luni și jumătate de când a devenit mamă pentru prima oară, prezentatoarea TV Gina Pistol a decis să participe la o ședință foto inedită care le încurajează pe proaspetele mămici să nu se lase influențate de perfecțiunea din mediul online. Iubita lui Smiley a mărturisit anterior că la finalul sarcinii cântărea 80 de kilograme, iar la o lună după aceea ajunsese la 65 de kilograme.

mamaplus

”De-a lungul timpului, corpul nostru trece prin tot felul de schimbări. Cu toatele ne dorim “perfecțiunea”, acea perfecțiune pe care o vedem în online, pe sticlă sau prin reviste. De foarte multe ori, am pus presiune pe mine și pe corpul meu, mai ales pentru că sunt persoană publică. Cu trecerea anilor, însă, am învățat să mă accept și să fac “pace” cu mine. Evident că toate ne dorim să fim frumoase și susțin cu desăvârșire munca pentru o versiune mai bună a noastră, însă, totul prin răbdare și acceptare.

Am trecut prin sarcină, perioada în care nu m-am blamat niciodată pentru vreun kg în plus (și am avut destule). Dar cum aș putea face asta, când acest corp mi-a oferit cea mai mare minune a vieții? Este un templu, care a oferit dragoste și protecție timp de 9 luni copilei mele, iar acum, nu-mi mai rămâne decât să-i ofer ofrande. Echilibrul cu tine însăți contează cel mai mult așa că ai grija de tine, de sufletul și de corpul tău…și nu uita că ești UNICĂ!”, mărturisește Gina Pistol într-o postare recentă pe rețelele sociale.

Prezentatoarea TV a mai menționat că pozele noi sunt neretușate și redau întocmai realitatea. În perioada postpartum, Gina poartă lenjerie modelatoare și spune că nu are voie să facă sport momentan, pentru că a născut prin cezariană. Totodată, ea a mai dezvăluit că pune accent pe alimentația sănătoasă și echilibrată, cu trei mese și două gustări pe zi.

Menționăm că Gina Pistol și Smiley au devenit părinți în data de 9 martie 2021. Fetița lor se numește Josephine Ana Maria.

mamaplus