mamaplus

Gheața face victime: Mai multe persoane au ajuns la urgență cu luxații

-
//
09.01.2026

33 de persoane s-au adresat joi, 8 ianuarie, la urgență, după ce au căzut sau alunecat pe trotuar din cauza ghețușului.  Precizarea a fost făcută pentru Realitatea.md de ofițerul de presă al Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău, Dorina Arsene.

mamaplus

Potrivit purtătoarei de cuvânt a IMU, majoritatea cetățenilor au suferit luxații sau entorse.

„După consultații și investigații pacienții care nu au necesitat spitalizare au plecat ambulator, iar 10 pacienți cu fracturi sunt internați”, a declarat Dorina Arsene.

Menționăm că, la Institutul de Medicină Urgentă, nu s-au prezentat persoane care au avut de suferit în accidente rutiere.

Joi, 8 ianuarie, în Republica Moldova s-au produs 160 de accidente rutiere. Dintre acestea, 134 au fost provocate de ninsoarea abundentă, în urma cărora au avut de suferit șapte persoane.