mamaplus

Elon Musk nu își va putea boteza copilul cu numele X Æ A-12

-
//
07.05.2020

La două zile după ce Elon Musk și Grimes au anunțat nașterea fiului lor și au împărtășit lumii întregi numele unic pe care acesta îl va primi - X Æ A-12 - David Glass, un avocat specializat în Dreptul familiei spune că, în timp ce numele băiatului nu este ilegal, nu va fi acceptat ca fiind valabil de către stat.

În California, se pot utiliza cele 26 de litere din alfabetul englez pentru numele unui copil”, explică el. „Astfel, nu puteți avea numere, cifre romane, accente, umlauturi sau alte simboluri sau emoji. Doar apostroful - pentru un nume precum 'O'Connor - este acceptat”, a completat avocatul.

Glass spune că, dacă noii părinți au completat certificatul de naștere cu X Æ A-12 la spital, documentul va fi transmis autorităților și apoi respins, iar părinților li se va cere să aleagă alt nume.

„Au posibilitatea de a contesta respingerea cererii, dar este puțin probabil că vor avea câștig de cauză”, a mai spus avocatul. „Nu cred că poți spune că este ilegal, pur și simplu nu va fi acceptat”, adaugă Glass.

Grimes (al cărui nume de naștere este Claire Boucher) a anunțat marți nașterea fiului ei, după ce Musk a făcut anunțul cu o zi înainte.

Miliardarul Elon Musk, fondatorul şi directorul general al companiilor Tesla şi SpaceX, a anunţat luni seară, în cadrul unei conversaţii purtate cu unul dintre admiratorii săi pe Twitter, că partenera lui de viaţă, cântăreaţa canadiană Grimes, a născut primul copil al cuplului.

„Mama şi bebeluşul se simt bine”, a scris antreprenorul sud-african, în vârstă de 48 de ani, pe aceeaşi reţea de socializare. Atunci când i s-au cerut detalii despre copil, Elon Musk a precizat doar că bebeluşul este un băieţel, iar când a fost întrebat care este numele pe care acesta îl va purta, Musk a răspuns „X Æ A-12 Musk''.