mamaplus

Elevii vor studia online sau în clase? Când se va lua o decizie oficială în acest sens

-
//
19.08.2021

Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică se va întruni săptămâna aceasta. Membrii comisiei urmează să stabilească în ce condiții va începe noul an școlar, în situația în care numărul cazurilor de coronavirus e în creștere. Anunțul a fost de premierul Natalia Gavrilița, după ședința de azi a Guvernului. 

Șefa Cabinetului de miniștri a mai precizat că Republica Moldova se află astăzi în pragul unui nou val de îmbolnăviri de COVID-19. Potrivit Nataliei Gavrilița, deși numărul cazurilor de infectare crește de la o zi la alta, îmbucurător este faptul că tot mai mulți moldoveni aleg să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

„În ultimele zile, avem o sporire a cererii pentru vaccinare. Avem circa 15 mii de oameni care se vaccinează zilnic”, a precizat prim – ministra.

Totuși, dacă situația pandemică s-ar putea agrava, premierul țării dă asigurări că sistemul medical este pregătit.

„Ne-am asigurat că există paturi și capacități pentru a face față noului val”, a spus Gavrilița.

Șefa Guvernului a sugerat, însă, că deocamdată, nu se știe dacă și până la ce nivel vor fi înăsprite măsurile anti pandemice. Natalia Gavrilița a precizat, totuși, că varianta instituirii unui nou lockdown nu este luată în calcul.

„Trebuie să balansăm interesele de sănătate publică și cele economice. Vor exista restricții, dacă nu vor exista alte modalități de a coordona valul de îmbolnăviri”, a specificat Gavrilița.