mamaplus

Doi gemeni au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc. Mama lor făcea un Live pe Facebook

-
//
12.08.2021

Tragedie mare în orașul Ploiești din România. Doi gemeni, băiat și fată, în vârstă de doi ani, au murit în miercuri seară, după ce au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc. În timp ce mama lor se afla într-o altă cameră, copiii s-ar fi urcat pe pervazul unei ferestre și au căzut în gol, pe trotuar. Impactul cu asfaltul a fost mortal pentru cei doi, în ciuda manevrelor de resuscitare incepute de către medici.

Potrivit martorilor, prima oară a căzut fetița, apoi băiețelul. Micuții s-ar fi urcat pe o masă amplasată în dreptul geamului, s-au aplecat și au căzut de la înălțime.

O femeie de la un magazin de lângă bloc spune ca a văzut toată ziua obiecte aruncându-se pe geam, semn că gemenii au avut diverse activități în locul de unde au căzut.

Presa din România susține că mama copiilor ar fi fost live pe Facebook, în momentul în care a avut loc tragedia. În imaginile respective, se aud sunetele ambulanțelor, iar la scurt timp cineva bate cu putere în uşa apartamentului, moment în care transmisiunea live pe Facebook se opreşte. 

După tragedie, mama copiilor a fost dusă la spital, pentru că era în stare de şoc. Acum, femeia este internată la Psihiatrie.

Anchetatorii, care fac cercetarea la fața locului și urmează să audieze mai mulți martori, iau in calcul toate variantele, fiind analizată și situația în care copiii ar fi fost aruncați de la etaj.