mamaplus

Deficit de profesori: Câte cadre didactice se mai caută la început de an școlar

-
//
22.08.2024

Istoria se repetă. Noul an școlar va începe, ca și în anii precedenți, cu un deficit de aproape 7.000 de cadre didactice. Ce-i drept, ministerul se bucură că, de data aceasta, a reușit să angajeze mai mulți tineri - în jur de 400. Restul absolvenților de la pedagogie așteaptă salarii mai mari.

mamaplus

Până atunci, sarcina didactică neacoperită va merge din nou pe umerii profesorilor rămași în sistem, transmite tv8.md.

„Situația nu s-a schimbat în mod dramatic față de anul precedent. Noutatea bună în acest an este că avem un număr mai mare de tineri repartizați în școlile noastre. Ultimele cifre vorbesc despre 407 absolvenți de colegii și universități, care aleg să meargă în școală”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Astfel, instituțiile de învățământ din Moldova încep și acest an școlar cu un deficit enorm de cadre didactice. Potrivit ministrului Educației, lipsa a șapte mii de profesori va fi acoperită de pedagogii care lucrează.

„Ca și în toți anii de până acum, acest deficit va fi acoperit din contul muncii suplimentare pe care o fac profesorii. - Această muncă va fi remunerată? - Bineînțeles că va fi și ea întotdeauna este remunerată. Este un venit suplimentar pentru ei. Problema care o generează este arderea profesională și efortul semnificativ”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. 

Președintele Federației Sindicale a Educației, Ghenadie Donos, spune că cei mai mulți profesori din școlile noastre sunt pensionari, iar acest lucru afectează calitatea studiilor.

Citește toată știrea pe tv8.md.