mamaplus

Dan Perciun: Grupele de creșă vor fi extinse în 15 grădinițe din țară

-
//
18.03.2025

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că 40 de milioane de lei au fost alocați pentru extinderea grupelor de creșă în 15 grădinițe din Republica Moldova. Potrivit ministrului, această investiție va duce la crearea a aproximativ 500-600 de locuri noi în creșe.

mamaplus

„Sunt resurse pe care le-am mobilizat de pe extern și pe care le valorificăm. Asta ar trebui să creeze cel puțin 500-600 de locuri suplimentare anul viitor pentru cei care vor să acceseze creșele publice”, a spus ministrul Dan Perciun în cadrul unei emisiuni, transmite ipn.md. 

De asemenea, Dan Perciun a precizat că, din cele 1,9 miliarde de euro alocați de Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, 40 de milioane de euro sunt pentru infrastructura preșcolară. Aceste fonduri vor contribui la dezvoltarea și modernizarea sistemului de educație timpurie.

Ministrul a precizat că deschiderea grădinițelor/creșelor este responsabilitatea autorităților publice locale.

„Noi venim cu investiții suplimentare, din partea Guvernului, din partea partenerilor externi. Dar este important ca primăriile, care sunt fondatoarele grădinițelor, să facă eforturi mai mari pentru a asigura grupe de creșă”, a mai spus ministrul educației.