Copiii din municipiul Comrat au ocazia să frecventeze cursuri gratuite de limbă engleză. Lecțiile se desfășoară în incinta Bibliotecii pentru Copii. În calitate de profesori sunt voluntarii unei organizații neguvernamentale, transmite Moldova 1.
„Clubul de limbă engleză a început să activeze acum câțiva ani. Au avut loc doar câteva lecții, apoi am sistat activitatea din lipsa resurselor financiare. Acum au fost reluate la rugămintea copiilor și părinților”, a declarat directoarea Bibliotecii din Comrat, Vasilisa Pometcova.
În timpul orelor de engleză, copiii învață cuvinte și fraze noi, citesc texte și cântă. Cei care frecventează cursurile cred că studierea unei limbi străine la va deschide noi oportunități.
„Învăț în clasa a noua și am venit aici pentru a-mi îmbogăți cunoștințele la limbă engleză. Este o limbă destul de grea, dar și interesantă”, spune elevul Iurie Vartanean.
„Limba engleză este interesantă. Este o limbă grea, dar frumoasă. Cred că limba engleză este necesară oriunde, chiar și pentru angajarea la un loc de muncă”, a spus eleva Irina Stamatova.
Profesorii folosesc diferite metode de predare în timpul orelor, ca să mențină interesul copiilor.
„Predăm limba engleză de aproape 10 ani. Preconizăm să desfășurăm lecții minim un an, mergem cu nivelul I, apoi nivel II în anul următor. Acum în grupă sunt în jur de 15 copii. Ne străduim să nu fie ca la școală, avem tehnici diferite, să fie mai interesant”, a menționat profesorul Ilia Karaseni.
Cursurile de limbă engleză se desfășoară gratuit, iar în viitorul apropiat urmează să fie deschise noi grupe.