mamaplus

Accident la Hîncești: Un șofer a lovit un copil de 4 ani și a plecat de la fața locului

0
//
23.07.2021

Un băiețel de numai 4 ani a fost tamponat din plin în timp ce se plimba cu bicicleta pe carosabilul din localitatea Fundul-Galbenei din raionul Hâncești. Șoferul însă nu a oprit mașina și a plecat fără să verifice în ce stare se afla copilul. Accidentul a avut loc în data de 22 iulie.

Potrivit ofițerului de presă de la IP Hîncești, Cristina Vicol, la fața locului s-au deplasat angajații poliției pentru a documenta cazul.

Oamenii legii au stabilit că în centrul satului, un automobil de model necunoscut a tamponat un minor, în vârstă 4 ani, care se plimba fără supraveghere cu bicicleta pe carosabilul din localitate. Imediat după ce a lovit copilul, șoferul a dat bir cu fugiții.

La locul accidentului a venit și un echipaj medical cu o ambulanță. Din fericire, la sosirea medicilor, copilul era conștient și suferise doar diferite excoriații. El a fost transportat la Spitalul Raional Hîncești pentru efectuarea tuturor investigațiilor medicale.

La moment, angajații poliției efectuează acțiuni în vederea stabilirii modelului mijlocului de transport, precum și identificării identității conducătorului auto, implicat în accidentul rutier și a tuturor circumstanțelor cazului dat.