Ai  descoperit un nodul în zona bustului? Nu te panica. Asta nu înseamnă neapărat cancer. Însă, trebuie să faci un control mamar în cel mai scurt timp, ca să te asiguri că nodulul este inofensiv pentru sănătate. 

Ai un nodul la sân? Cum afli dacă e cancer

Este foarte important ca orice femeie să-şi examineze sânii regulat, însă nodulii nu înseamnă întotdeauna cancer. Din contră, doar 10% dintre noduli sunt maligni.

Potrivit doctorului Simon March, chirurg la Colchester Hospital University, există nenumărate cauze ale nodulilor, altele decât cancerul, şi aceştia pot avea diferite forme şi mărimi.

Din fericire, metodele prin care se poate verifica dacă un nodul este benign sau malign au avansat mult în ultimii ani.

„Acum 10 ani trebuia să apelăm la o procedură care presupunea introducerea unui ac în nodul şi extragerea unor celulele care erau apoi analizate la microscop”, spune dr. Marsh.

„De multe ori, acestă procedură nu ne oferea un rezultat exact, aşa că nodulul trebuia extirpat. Acum putem colecta o mostră mai mare cu ajutorul unei tehnici denumite biopsie cu ac gros”.

Aceasta, explică medicul, implică introducerea unui tip diferit de ac pentru a extrage o parte din ţesutul mamar de aproximativ 1 până la 5mm. Astfel putem analiza mai mult ţesut, fapt care face diagnosticarea mai simplă.

„Împreună cu mamografiile şi scanarea cu ultrasunete care pot reda imagini mai clare, putem afla originea nodului fără să fie nevoie să-l extirpăm”, mai spune doctorul.

El a mai adăugat că un nodul canceros este tare şi de obicei nedureros. Însă, orice nodul trebuie luat în serios şi necesită o vizită la medic, dacă nu dispare în 2-4 săptămâni.

Ai un nodul la sân? Cum afli dacă e cancer

Dr. Marsh explică posibilele cauze ale nodulilor:

Nodul oval care se mişcă sub piele la atingere

Cauză posibilă: fibroadenom

Acesta poate afecta femei de orice vârstă, însă apare mai des la cele cu vârste între 20 şi 30 de ani. Nodulul are de obicei între 1 şi 2 cm şi poate apărea în orice parte a sânului, însă mai frecvent apare în partea superioară a sânului, spre axilă.

La unele paciente, nodulul poate creşte foarte mult, în cazul femeilor de 20 de ani poate ajunge până la 12 cm sau mai mult.

Tratament: fibroadenomul nu creşte riscul de cancer, aşa că nu e nevoie să fie extirpat.

Nodul dur care apare în urma unei lovituri

Cauză posibilă: grăsime necrozată

”Nodulul arată şi se simte tare şi ferm, ca în cazul cancerului”, spunedr. Marsh . „Cu toate acestea, în cazul în care nodulul apare în urma unei lovituri, de obicei e vorba despre grăsime necrozată”.

Nodulul are de obicei 2-3 cm şi poate deveni dureros.

Tratament: cum nodulul arată ca în cazul cancerului la mamografie, este necesară o biopsie. Odată ce diagnosticul este confirmat, nodulul este lăsat să se vindece de la sine.

Nodul ca o umflătură moale care apare brusc

Cauză posibilă: Un chist mamar

Chistul mamar este un sac plin cu lichid aflat la nivelul sânului.O femeie poate avea unul sau mai multe chisturi. Sunt deseori descrise ca umflături rotunde sau ovale cu margini distincte. La palpare un chist mamar deseori se simte de consistenţa unei boabe de strugure moale sau a unui balon plin cu apă, dar uneori poate avea şi consistenţă fermă.

Chisturile mamare sunt frecvente la femeile de 30-40 de ani. Acestea dispar de obicei după menopauză, cu excepţia cazurilor în care se ia tratament hormonal după menopauză.

Tratament: Chisturile mamare nu necesită tratament decât în cazurile în care sunt foarte mari, dureroşi sau deranjeaza în alt fel. în aceste cazuri, extragerea lichidului din chist poate ameliora simptomele.

 Nodul mic, care se mişcă sub piele

Cauză posibilă: lipomul

Lipomul este o proliferare a celulelor ţesutului adipos într-o capsula fibroasă şi subţire, ce se găseşte, de obicei, chiar sub piele. Lipoamele se află, de cele mai multe ori, la nivelul trunchiului, gâtului, şoldurilor, părţii superioare a braţelor sau axilă, dar pot apărea oriunde la nivelul corpului. Pot apărea în acelaşi timp unul sau mai multe lipoame. Lipomul este cea mai comună formaţiune benignă a ţesutului celular.

Cauza aparitţiei lipomului nu este pe deplin înţeleasă, dar tendinţa de apariţie a acestuia se moşteneşte. O mică leziune poate duce la dezvoltarea acestei formaţiuni. Obezitatea nu duce la aparitia lipoamelor.

Tratament: lipoamele mici de 1 – 2 cm sunt inofensive şi nu necesită tratament. Cele mai mari pot fi eliminate , deoarece în cazul în care acestea devin mai mari (pot creste până la aproximativ 18 cm ), ele pot apăsa pe alte structuri din jur și provocă disconfort sau durere.

Nodul roşu la femeile care alăptează

Cauză posibilă : Un abces mamar

Un abces mamar apare atunci când bacteriile din gura copilului alăptat pătrund în ţesutul mamar , cauzând o infecţie Acest lucru duce la un abces – un săculeţ mic plin de infecţie , care poate ajunge la o dimensiune de 5 – 10cm . Abcesul poate apărea şi la femeile tinere care nu au avut copii , deși acest lucru este foarte rar și motivele din spatele acestui fenomen sunt necunoscute .

Tratament: infecţia poate fi extrasă cu seringa după ce zona a fost amorţită cu anestezic local. Abcesele tind să se repete după o săptămână , astfel încât procesul poate fi necesar să se repete de câteva ori.

Nodul rotund şi ferm care se deplasează pe sub piele

Cauză posibilă : Tumoră Phyllodes

Este asemănătoare cu fibroadenomul , dar apare de obicei la femei în varstă de 30- 40 de ani și tind să crească mai mari: 2 – 5cm în medie .

„Majoritatea acestor tumori sunt inofensive dar în aproximativ 10% din cazuri pot fi canceroase , spune dr. Marsh .

Tratament : sunt îndepărtate chirurgical şi testate pentru a afla dacă sunt cancerigene.

Nodul mic şi tare sub areola mamară

Cauză posibilă : Fibroadenom mamar

Fibroadenomul mamar este format de creşterea excesivă a ţestului, sub forma unei sfere de mici dimensiuni. Fibroadenomul mamar este benign în consecinţă nu creşte riscul dezvoltării cancerului mamar.

Aparitia fibroadenomului este determinata de nivelul crescut de estrogeni din organism. Acesta are o textură netedă, este bine delimitat şi poate provoca un uşor disconfort.
Cele mai multe au o dimensiune de aproximativ 1-3 cm, iar când depăşesc 5 cm se numesc fibroadenoame gigant.

De regulă, fibroadenoamele îşi păstrează mărimea; iar de-a lungul timpului, unele se pot micşora iar alte pot să dispară. Ocazional acestea cresc în dimensiune, în special la adolescente, femeile însărcinate sau care alăptează. Fibroadenomul diagnosticat la adolescente poartă denumirea de fibroadenom juvenil.

Tratament : Fibroadenomul poate fi eliminat sub anestezie locală, fie chirurgical, fie prin folosirea unui ac fin. Dacă în urma biopsiei se demonstrează că nu este malign, în timpul procedurii fibroadenomul va fi eliminat în totalitate.

Nodul moale, nu mai mare de 5 – 6cm

Cauză posibilă : hamartom mamar

Este o leziune benignă mamară ce rezultă din proliferarea benignă de ţesut fibros,glandular şi adipos ( fibro-adeno-lipom) toate aceste componente găsindu-se în mod normal în glanda mamară de aceea se mai numeşte şi “ sân în sân”.

Apare mai frecvent la femeile peste 35 de ani sub forma unui nodul mamar nedureros.
Ecografic apare ca un nodul bine delimitat cu ecostructură heterogenă hipoecogenă cu benzi hiperecogene în interior, fără calcificări.

Tratament:  Dacă nu este mare şi dureros va fi lăsat să se vindece de la sine sau poate fi îndepărtat chirurgical.

Tumorile maligne (canceroase) care cauzează noduli la sân

Simptomele cancerului de sân includ noduli nedureroși, scurgeri mamelonare și inflamații ale pielii sânului. Uneori cancerul de sân apare fără nici un simptom.

Nodulii mamari cauzați de cancer sunt duri, cu contur neregulat, de multe ori fixați, imobili și de obicei nedureroși. Cancerul de sân, de obicei, nu provoacă dureri la nivelul sânilor. Deși femeile de multe ori își fac griji cu privire la durerile mamare, cele mai multe dureri de sâni nu reprezintă cancer. Doar aproximativ 6% dintre femeile cu cancer de sân au dureri de sân ca semn primar al cancerului.

Scurgerile mamelonare sunt cauzate cel mai frecvent (90% din cazuri) de tumori benigne (ne-canceroase) – de obicei papiloame intraductale. Secrețiile mamelonare pot fi, de asemenea, cauzate de cancerul mamar. În acest caz, secreția este dintr-un singur sân, este spontană și sanghinolentă sau transparentă. Deoarece secrețiile pot fi un semn al cancerului de sân, acestea trebuie să fie evaluate de către un medic.

Modificările la nivelul pielii de pe sân: retracția, roșeața și căldura, pot fi uneori un semn de cancer de sân. O formă particulară de cancer de sân, care provoacă modificări eczematiforme la nivelul mamelonului este boala Paget a sânului. Cu toate acestea, cele mai multe modificari la nivelul mamelonului nu sunt datorate cancerului, ci sunt cauzate de probleme benigne, cum ar fi eczema mamelonului sau o infecție cu o ciupercă. Totuși, orice modificare trebuie să fie evaluată de către un medic.

Ai un nodul la sân? Cum afli dacă e cancer

Controalele anuale de rutină și cele recomandate de medic sunt esențiale pentru a urmări evoluția unui nodul. Ține minte că, deși ai avut în trecut noduli care s-au dovedit a fi chisturi și nu au reprezentat motive de îngrijorare, nu poți avea nicio garanție că un nou nodul va fi la fel. Mergi la control pentru orice modificare suspectă pe care o sesizezi în timpul autoexaminării. Prevenția îți poate salva viața!

Sursa: doctorulzilei.ro