mamaplus

Veste tristă pentru cei care primesc colete de peste hotare

-
//
24.12.2019

Limita neimpozabilă pentru bunurile introduse în țară prin intermediul trimiterilor poștale internaționale se va micșora, de la 300 la 200 de euro, începând cu prima zi a anului viitor, anunță Serviciul Vamal.

Modificările vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020 și vizează persoanele fizice care introduc mărfuri pentru uz personal, în cadrul tranzacțiilor comerciale (B2C – de la business la consumator) prin intermediul coletelor poștale internaționale.

Astfel, coletele destinate persoanelor fizice, a căror valoare efectivă a mărfii, ce nu include costurile de transport, de asigurare și nici costul încărcării, descărcării și transbordării mărfii nu depășește suma de 200 de euro și nu sunt destinate comercializării, vor fi scutite de plățile vamale (TVA, accize, taxe vamale, taxa pentru proceduri vamale).

În cazurile în care mărfurile au caracter comercial, depășesc limitele cantitative stabilite de legislație sau valoarea intrinsecă a acestora depășește limita neimpozabilă de 200 de euro, plățile vamale se vor calcula pornind de la valoarea mărfurilor în vamă. Este de menționat că limita neimpozabilă nu micșorează valoarea impozabilă a mărfurilor.

Amintim că la sfârșitul lunii mai a anului 2017, Guvernul a aprobat un proiect de modificare a Codul fiscal, prin care pragul financiar de scutire de drepturi de import a bunurilor introduse în țară a fost majorat până la 800 de euro. Însă, proiectul nu a fost examinat și de Parlament.