mamaplus

Vaccinarea copiilor, STOPATĂ pe o perioadă nedeterminată

-
//
26.03.2020

În legătură cu starea de urgență din țară, autoritățile au luat decizia de a stopa pe o perioadă nedeterminată de timp imunizarea, pentru a nu supune riscului părinții și copiii. Administrațiile policlinicilor susțin că această măsură este absolut necesară.

Ce este prioritar acum? Urgențele medicale și, desigur, monitorizarea persoanelor care au venit acasă din străinătate și mai ales din țări cu focare mari de COVID-19 și evidența fișelor epidemiologice. Toți sunt căutați de medici sau de poliție și rugați să fie conștiincioși, să nu părăsească locuința, să nu interacționeze cu alte persoane, să-și măsoare febra și să informeze medicul de familie despre orice schimbare a stării de sănătate. La fel de prioritari sunt cei care deja au simptomele infecției și respectiv necesită asistență medicală.

Pentru femeile gravide orarul a rămas același. Marți și joi sunt zile de control anume pentru ele.

„Marți și joi este ziua copilul sănătos, pe care nu le-am modificat. În aceste zile se monitorizează starea femeilor gravide în a 8-a, a 21-a săptămână de sarcină, pentru a exclude orice malformație. Ele sunt primite după ora 14.00, când practic nimeni nu mai este în policlinică”, susține Liliana Iașan, directorul Asociației Medicale Teritoriale Buiucani (AMT).

Totodată, printr-un ordin al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică programul de imunizare a copiilor a fost suspendat pentru o perioadă nedeterminată, a adăugat Iașan. Astfel, AMT Buiucani monitorizează acum 7 pacienți confirmați cu noul tip de coronavirus, precum și 96 de persoane care au intrat în contact cu aceștia. În total, la evidența instituției sunt 22 de mii de oameni.

 „Conlucrăm cu poliția de sector. Dacă nu-i găsim, le cerem ajutor. De asemenea, cetățenii ne scriu. Dacă văd că vin vecinii din străinătate, ne anunță”, a mai adăugat Liliana Iașan.

Și șefa secției medicină de familie al Clinicii Universitare, Angela Vatamaniuc a menționat că examinarea fișelor epidemiologice și urgențele medicale sunt prioritate acum. Managerul a menționat că medicii sunt asigurați cu suficiente consumabile și echipamente pentru a se proteja de infecție.

„Lucrăm cu fișele epidemiologice, suntem în contact permanent cu pacienții. Prin telefon, viber, whatsapp. Lucrăm conform orarului. Suntem bine echipați și dotați cu cele necesare. Chiar înainte de declanșarea codului roșu, noi am primit echipamente, personalul medical a fost instruit. La intrarea în clinică este echipa de triaj. Toate persoanele, trec termometria. Dacă avem pacienți cu febră, primesc instrucțiunile, îi monitorizăm și se autoizolează. Rețetele compensate au fost eliberate pentru 3 luni. Dacă sunt urgențe vin rudele sau merg medicii, asistentele medicale acasă. Gravidele și copii trec prin alt filtru, avem și o altă intrare. Ne străduim să nu interacționeze cu nimeni”, susține Vatamaniuc.

Șefa secției medicină de familie al Clinicii Universitare spune că instituția sa are înregistrați 6 pacienți pozitivi la COVID-19, iar alții 144 sunt în autoizolare, fiind monitorizați permanent.