Vacanţe mai mici pentru elevii claselor liceale şi gimnaziale

Vacanţe mai mici pentru elevii claselor liceale şi gimnaziale

-
//
10.10.2014

Veste neplăcută pentru elevii claselor liceale și gimnaziale. Ministerul Educaţiei a stabilit că ei se vor odihni, în acest an, cu patru zile mai puțin decât cei din clasele primare. Decizia ministerului a provocat nemulţumiri în rândul tinerilor. 

Vacanţe mai mici pentru elevii claselor liceale şi gimnaziale

Potrivit orarului vacanțelor aprobat de Ministerul Educației, în această toamnă, copiii din clasele primare vor avea parte de nouă zile libere. Vacanţa va începe în data de 25 octombrie și se va încheia în 2 noiembrie. Elevii claselor gimnaziale și liceale se vor odihni doar cinci zile. Și în vacanța de primăvară, care se va încheia în data de 1 martie, elevii claselor primare vor sta acasă cu patru zile mai mult. 

Decizia i-a nemulţumit pe elevii din clasele mari:

"Astfel, cei din clasele mai mici care vor avea nouă zile de vacanţă vor avea mai multe teme pentru acasă, dar noi mai puţine".

"Cred că nu e bine, ar trebui să fie egalitate la toţi, mai bine ar fi 10 zile de vacanţă. Este mai bine să ne odihnim ca să facem mai puţine teme".

În schimb, cei mici se bucură că vor avea mai multe zile de vacanţă:

"Minunat. Îmi place că o să am mai multe zile de vacanţă. O să citesc, o să scriu, o să mă joc".

" În vacanţă vreau să plec undeva în altă ţară, să mă odihnesc".

"Îmi place mai mult la şcoală decât în vacanţă. La şcoală învăţăm mai multe lucruri".

Psihologii spun însă că o vacanţă mai mare de şapte zile ar putea afecta ceasul biologic al micuţilor.

"Vacanţele mai mari le perturbează un pic programa. Ei dorm mai mult, se odihnesc mai mult şi când trebuie să revină la şcoală trebuie să treacă prin aceeaşi perioadă de adaptare şi evident că copii întâlnesc o greutate", a explicat Svetlana Gore, şef interimar la Centrul psiho-socio-pedagoci al Direcţiei Educaţie municipiul Chişinău.

Vacanţele de Crăciun, de Paşte şi cea de vară au rămas neschimbate. Anul școlar 2014-2015 are 175 de zile.

Sursa