mamaplus

Un nou-născut a murit după ce a ajuns noaptea trecută cu febră la spitalul nr. 1 din Capitală

-
//
20.06.2019

Tragedie într-o familie din Capitală. Un nou-născut de doar o lună a murit după ce a ajuns noaptea trecută cu febră la spitalul numărul 1, iar medicii i-au pus diagnosticul, la ochi. Aceștia au spus că îi vor lua analizele abia dimineața, asta chiar dacă temperatura copilului creștea, iar pe corp i-au apărut erupții. Îndurerați, părinții acuză medicii de malpraxis și se pregătesc de înmormântare. După ce a aflat de acest caz, Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a dispus pornirea unei anchete pentru a stabilit toate circumstanțele cazului, informează TV8.md.

mamaplus

Artiom s-a născut un copil perfect sănătos, povestește mama sa. Acum două zile însă, seara la o plimbare, aceasta a observat că copilul a făcut febră, astfel că femeia a chemat ambulanța. Medicii i-au administrat paracetamol și l-au transportat la spitalul nr. 1. Mama acestuia povestește că prima problemă cu care s-a ciocnit a fost birocrația. Minutele prețioase zburau în timp ce medicii completau zeci de acte.

La ora zece seara copilul a fost internat în secția pentru nou-născuți. Medicii, fără orice investigații medicale, au hotărât că acesta avea faringită și i-au spus mamei să-l aducă dimineața la analize. La doar câteva ore, temperatura acestuia a crescut, au apărut erupții pe piele, iar băiatul a început să răsufle din greu și să plângă.

Femeia crede că copilul său a putut fi salvat dacă infecția era depistată la timp, fapt care i-ar fi fost confirmat și de medicii de la spital. Părinții povestesc că cel mai dificil le-a fost să spună vestea proastă fiicei lor de doar patru ani.

Ministerul Sănătății s-a autosesizat pe marginea cazului și a pornit o anchetă pentru a stabili circumstanțele. Potrivit directorului spitalului nr. 1, și instituția urmează să se convoace în ședință după ce va avea rezultatele tuturor investigațiilor medicale. Părinții copilului decedat au depus o plângere la poliție.