mamaplus

Un medic a scos uterul unei femei în locul placentei

-
//
30.10.2019

Un medic din Rusia a scos uterul unei femei după ce l-a confundat cu placenta. 

Alisa Tepikina a mers cu mare bucurie la spital să-l aducă pe lume pe băiețelul său. Din păcate, din cauza unei neglijențe medicale, copilul își va aminti acum doar de moartea mamei sale la naștere. 

Nefericita tragedie a avut loc în Rusia, unde un medic a comis unul dintre cele mai groaznice acte de neglijență din istoria țării. Alisa, în vârstă de 22 de ani, a avut nenorocul să ajungă în mâinile greșite. 

Tânăra nu a putut suporta durerea după ce i-au fost îndepărtate organele de reproducere, iar când medicul și-a dat seama de greșeala făcută era prea târziu. Alisa a făcut stop cardio-respirator și s-a stins din viață la spital.

În urma anchetei s-a stabilit că femeia a murit din cauza șocului. Rudele acesteia au depus plângere și așteaptă ca medicul, care are doar 27 de ani, să fie pedepsit. 

Doctorul a motivat că uterul s-a inversat neașteptat.

„A avut loc mișcare necontrolată sau necorespunzătoare a cordonului ombilical, care a dus la o inversare totală a uterului. Organele feminine au fost îndepărtate și apoi puse înapoi când era prea târziu. Medicul de serviciu nu a recunoscut complicația potențial fatală a nașterii. Ca urmare, asistența medicală a fost oferită cu o întârziere inacceptabil de mare. Uterul a fost repoziționat 4 ore și 15 minute mai târziu, când sângerarea masivă și șocul ireversibil s-au dezvoltat deja, împreună cu insuficiența cardiacă", au descoperit cercetătorii, potrivit Metro.

De asemenea, ancheta a arătat că acțiunile medicului „au înrăutățit situația și au provocat pierderi masive de sânge, șoc ireversibil (și) complicat, insuficiența cardiacă și moartea pacientului”.

La rândul său, Dimitry Malyukov, care este tatăl Alisei, a explicat că țipetele fiicei sale au fost dureroase și au răsunat în sălile spitalului. Acum, bebelușul va rămâne în grija bunicii și tatălui.